Am parcurs astăzi primii 12 km de autostradă finalizată cu asfalt de uzură, între km 67,0 şi 79,0, pe direcţia spre Lugoj.
Pe toată lungimea acestui lot de 25,6 km, autostrada este la nivel de asfalt binder, cu excepţia celor 12 km terminaţi şi a câtorva sute de metri în zona overpasului de la km 73,9 – nodul Topolovăţul Mare, unde se execută ultimii metri de fundaţie urmând să fie turnat stratul rutier aferent.
Semn că acest lot se apropie rapid de finalizare sunt mai multe operaţiuni specifice unui final de lucrare: a început amplasarea gardului antianimale, se execută lucrări de nivelare-renaturare în zona adiacentă autostrăzii, se montează structura metalică a viitoarelor panouri electronice de dirijare.
Totodată, se execută ultimii metri de şanţ betonat pentru ape pluviale, în zona apropiată părţii rutiere sau la distanţă de autostradă – în funcţie de profilul transversal al zonei adiacente.
În situaţia în care condiţiile meteo vor fi favorabile, cred că terminarea asfaltului de uzură pe sensul spre Lugoj este posibilă în circa două săptămâni, iar toată autostrada – undeva la începutul – mijlocul lunii noiembrie.
Cât priveşte cele două spaţii de servicii, cel de la km 77 este aproape terminat iar la cel de la km 68 se mai lucrează la fundaţia viitoarei parcări.
În perioada imediată vor începe şi marcajele pe autostradă; în condiţiile în care pozarea asfaltului de uzură avansează, marcajele sunt lucrări care se execută rapid – chiar sute de metri pe zi.
Odată dat în funcţiune, acest lot va conecta două tronsoane finalizate şi vom avea o porţiune fluentă de 145 km de autostradă, de la Nădlac la Traian Vuia.
Marius Popovici
Nivelare acces overpas în zona Recaş
Viitorul nod rutier Topolovăţul Mare
Asfalt de uzură la km 68,5
Parapeţi metalici, la apus de soare