Pentru constructorii unei autostrăzi – cei care, prin efortul zilnic, realizează de cele mai multe ori reuşite spectaculoase în investiţiile rutiere moderne -, 4 sau 5 săptămâni nu vin cu noutăţi deosebite. Însă deplasarea mea, după o lună, pe şantierul A1 Lugoj – Deva, pentru a vedea stadiul lucrărilor, a reprezentat o mare surpriză.
Concret, pe cele 3 loturi ale tronsonului A1 Lugoj – Deva ultimele 4 săptămâni au însemnat un important avans în execuţie, chiar dacă mai există mici porţiuni cu lucrări în curs de demarare. Cei 70 de km cât însumează aceste loturi se vor finaliza, după toate probabilităţile, peste 10-12 luni.
Pe lotul 2 se continuă execuţia terasamentelor, lucrările de artp sunt destul de avansate iar ca noutate remarc turnarea stratului de balast stabilizat în zona Colonia Mică, la km 37, dar şi a primelor “şarje” de asfalt binder în zona km 35.
În zona nodului rutier Margina se lucrează intens la fundaţia viitoarelor bretele de acces şi sensuri giratorii iar la overpasul peste calea ferată se fac pregătiri pentru montarea grinzilor principale.
Viaductul din apropierea nodului rutier, în direcţia Deva, dar şi cel de la km 39,800 sunt la nivel de grinzi principale montate. Se cofrează aripile întoarse ale culeilor şi se vor începe, în curând, umpluturile în zona culeilor – una dintre cele mai pretenţioase operaţiuni de compactare pe o autostradă. Este lucrarea care, riguros executată, previne acele neplăcute tasări la limita culeilor, ce în situaţia extremă duc la salturile nedorite ale autovehiculelor.
Acest lot 2 are o lungime de 28,6 km şi va cuprinde un mare număr de lucrări de artă – 57, reprezentând poduri, podeţe, ecoducte şi pasaje -, dar şi 2 spaţii de servicii şi un centru de întreţinere – toate, la o valoare din fişa proiectului, de 127,9 milioane de euro.
Marius Popovici
Turnare balast stabilizat la km 37, zona Colonia Mică
Viaduct la km 39,8, zona Făget
Umplutură la culeie unui viaduct
Culei overpas la CFR în zona nodului Margina, la km42,400
Viaduct la km 43, în zona nodului Margina