FRAUDĂ la BAC: Cei 250 de elevi care au dat examen la „Bolintineanu” nu scapă de audiere

Procurorii nu au renunţat la audierea elevilor în cazul fraudei de la Bacalaureat la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”, în prezent aproximativ 20 de elevi dând declaraţii la Poliţia Capitalei, aceştia dorind să se prezinte astăzi, a anunţat, vineri după-amiază, şeful Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu. Nici restul de până la 250 de candidaţi nu vor scăpa de audiere, aceştia urmând să vină pe rând, în urma programării, sâmbătă sau săptămâna viitoare, la Poliţia Capitalei sau la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Ei au fost citaţi, nu s-a emis pe numele lor mandat de aducere, şi vor fi audiaţi ca martori.

”Din cercetările efectuate a reieşit necesitatea verificării unor alte aspecte nu în sălile de clasă, ci în alte încăperi ale liceului. Am intenţionat o etapizare a audierii elevilor, dat fiind faptul că e vorba de 250 de elevi, iar unii dintre ei urmau să plece în vacanţă sau să înceapă examenele de admitere la facultate. Din acest motiv, azi ne-am deplasat la Liceul ‘Bolintineanu’ pentru verificări şi pentru a stabili modalitatea în care îi vom audia pe aceşti 250 de elevi. Cu unii s-a convenit data audierii. Există o informaţia eronată, nu s-a renunţat la audieri. La Poliţia Capitalei se fac audieri, sunt în jur de 20 de elevi care au dorit să vină azi. Alţii vor fi audiaţi şi mâine, cu o pauză duminică, apoi în zilele următoare”, a explicat procurorul-şef Staicu.

Staicu a mai arătat că părinţii se puteau interesa dacă urmau să fie audiaţi copiii lor şi puteau fi de faţă la audieri, întrucât a fost pus la dispoziţia acestora un număr de telefon.

Cât priveşte aducerea autocarelor în curtea liceului, Staicu a precizat că măsura a fost luată strict pentru a facilita deplasarea celor care au spus că vor să dea declaraţii vineri. După aceea, când s-a renunţat la aceste mijloace de deplasare, fiecare elev a venit la Poliţie cu ce a putut.

“Toţi cei prezenţi la Poliţia Capitalei sunt elevi care au dorit să fie audiaţi, s-a renunţat la transport cu autobuze şi s-a deplasat fiecare cum a putut”, a insistat procurorul-şef Staicu.

El a mai spus că unii dintre elevii audiaţi vineri au venit însoţiţi de avocaţi, alţii – de către părinţi.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.