Anchetele fraudelor de la referendum se apropie încet, încet de instanţă. Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) anunţă că au început urmărirea penală pe numele a 24 de persoane, printre care se află 18 preşedinţi ai unor secţii de votare din judeţul Olt, sub acuzaţia de fraude la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Acestea sunt acuzate că au introdus în urne, prin diverse procedee, un număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, ceea ce a dus la situaţii de vot multiplu, respectiv de voturi fraudate.
Spre exemplu, la cele 18 secţii de votare ai căror preşedinţi sunt învinuiţii din prezenta cauză, au fost identificate între 10 şi 78 de situaţii de voturi fraudate (per secţie), acestea constând, de regulă, în falsificarea unor semnături pe listele permanente sau suplimentare, în dreptul unor persoane care fie erau plecate din ţară, localitate, fie nu s-au prezentat la vot sau erau chiar decedate.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi învinuiţi, în sarcina acestora a fost reţinut faptul că fie conduceau alte persoane la mai multe secţii de votare cu scopul ca acestea să voteze de mai multe ori, fie au votat ele însele de mai multe ori, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Persoanele puse sub urmărire penală sunt:
- Florentin Silviu Tatomir, preşedintele unei secţii de votare din Piatra Olt
- Liviu Davidescu, preşedintele unei secţii de votare din Scorniceşti
- Emilian Păun, preşedintele altei secţii de votare din Piatra Olt
- Mihai Sica
- Radu Valeria, preşedintele unei secţii de votare din Scorniceşti, sat Rusciori
- Dragoş Ionuţ Marinescu, preşedintele altei secţii de votare din Scorniceşti
- Florea Olaru, preşedintele unei secţii de votare din localitatea Chiţeasca
- Ovidiu Marian Gherghe, preşedintele altei secţii de votare din Scorniceşti
- Elena Tudosie, preşedintele unei secţii de votare din Satul Leoteşti
- Radu Dumitru
- Ani Şişu, preşedintele unei secţii de votare din circumscripţia nr. 30
- Verginica Cumpănaşu, preşedintele unei secţii de votare din circumscripţia electorală nr. 30
- George Cristian Iordache, preşedintele unei secţii de votare din satul Bobiceşti
- Ionela Stanca
- Verginica Stanca
- Dumitru Ghiţă
- Liviu Porumbiel, preşedintele unei secţii de votare din circumscripţia nr. 30
- Georgeta Stîrlea, preşedintele unei secţii de votare din circumscripţia 30
- Elena Mitran, preşedintele unei secţii de votare din localitatea Coloneşti
- Florina Iova, preşedintele unei secţii de votare din localitatea Bălăneşti
- Maria Sima, preşedintele unei secţii de votare din localitatea Dejeşti
- Maria Pielaru, preşedintele unei secţii de votare din comuna Coloneşti, sat Gueşti
- Maria Popescu şi Florin Diaconescu, preşedinţi ai unor secţii de votare din circumscripţia electorală nr. 30.
Acuzaţiile aduse de procurori se referă la infracţiuni prevăzute de art. 54 sau 55 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. (M.S.)