Gheorghe Falca, achitat

Gheorghe Falca, primarul municipiului Arad, a fost achitat, marti, de Tribunalul Alba in dosarul in care era judecat pentru luare de mita si abuz in serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave. Decizia instantei nu este insa definitive, ea putand fi atacata cu apel in 10 zile de la comunicare.

Tribunalul Alba a decis, totodata, achitarea celorlalte trei persoane judecate in acest dosar, fiind vorba despre Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiasi firme, si Florica Mioara Popa, sef Serviciu administrare patrimoniu in cadrul Primariei Arad.

La sedinta de judecata a Tribunalului Alba nu a fost prezent niciunul dintre cei patru acuzati, doar avocata primarului Gheorghe Falca, Rodica Potra, care i-a comunicat decizia edilului imediat dupa ce a iesit din sala.

Gheorghita Mateut, avocatul principal al lui Falca, a cerut achitarea, spunand ca cele doua fapte de care este acuzat Gheorghe Falca, respectiv luare de mita si abuz in serviciu, nu au existat si nu exista nicio dovada ca edilul a comis aceste fapte.

Primarul municipiuluiArad, Gheorghe Falca, finul presedintelui Traian Basescu, a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru fapte de coruptie.Concret, Falca este judecat din 2007 pentru o tranzactie imobiliara suspecta facuta in anul 2005.

Anchetatorii au stabilit ca, in cursul lunii martie 2005, in calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falca, ar fi primit de la Francisc Demeter si de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decat apartamentul dat la schimb. Aceasta tranzactie s-ar fi efectuat pentru ca, in schimb, primarul Falca sa-i favorizeze pe cei doi presupusi mituitori in obtinerea, la un pret subevaluat, a unui teren apartinand Consiliului Local Arad, situat in centrul orasului.

Potrivit procurorilor anticoruptie, Falca ar fi primit de la cei doi o casa cu o suprafata de 242 mp in centrul Aradului, dandu-le in schimb un apartament la bloc cu 3 camere, proprietate personala, cu o suprafata de 90 mp. Anchetatorii au stabilit ca diferenta valorica dintre cele doua imobile este de 111.550 de euro. Dupa trei saptamani, cei doi au vandut apartamentul dobandit cu suma de 80.000 de euro.

Ulterior, Falca ar fi facut demersuri pentru ca Francisc Demeter si Radu Vasil sa dobandeasca un teren cu suprafata de 52.434 mp, situat in zona centrala a municipiului Arad si pe care fusese amplasata fosta fabrica SC Zahar SA Arad.

Eterna suveica

Potrivit DNA, in acest scop Gheorghe Falca ar fi constituit o comisie de negociere, special pentru atribuirea acestui teren si s-ar fi numit presedinte al comisiei, din care facea parte si Florica Popa. Prin subevaluare, valoarea terenului a fost stabilita la 838.944 de euro, suma cu care SC Elecon Plus SRL a cumparat terenul de la Consiliul Local Arad.

Dupa numai o zi de la incheierea tranzactiei, cumparatorii ar fi vandut terenul la un pret de 2.936.304 de euro unei alte societati comerciale, rezultand o diferenta in plus de 2.097.360 de euro fata de suma platita pentru acelasi teren. Anchetatorii au stabilit ca suma reprezinta prejudiciul suferit de Consiliul Local Arad si, totodata, avantaj patrimonial obtinut de reprezentantii SC Elecon Plus SRL. Pentru recuperarea prejudiciului, a fost dispusa masura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile si mobile apartinand celor patru inculpati.

Falca a fost deferit justitiei pentru luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave. Francisc Demeter si Radu Vasil au fost judecati pentru dare de mita si complicitate la abuz in serviciu, iar Florica Popa, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.