Poliţiştii au destructurat o grupare specializată în înşelăciuni pe bursa de transport marfă, care de la începutul anului 2012 şi până în prezent au prejudiciat cu 380.000 de euro persoane juridice din ţară şi din Germania, Lituania, Grecia, Italia, Olanda, prin atribuirea în fals atât a calității de transportator înscris pe bursa de transport mărfuri, cât şi a celei de proprietar al unor mărfuri ce căutau transportator pe bursă, informează, sâmbătă, IGPR. În urma a 11 percheziţii efectuate joi şi a altor două vineri, au fost ridicate laptopuri, telefoane, documente probatorii şi au fost reţinuţi 3 suspecţi ce vor fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Descinderile de joi au avut loc în judeţul Bihor, fiind desfăşurate de ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR şi ai Serviciul de Investigare a Fraudelor Bihor, cu sprijin de specialitate al ofiţerilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Vineri s-au efectuat alte două percheziţii domiciliare, la doi lideri bihoreni ai grupării, suspectaţi că ar fi beneficiarii finali ai sumelor obţinute din valorificarea mărfurilor deturnate.
S-au ridicat medii de stocare electronică a informaţiilor (5 laptop-uri şi 17 unităţi de calculator), folosite de membrii grupării în desfăşurarea activităţii infracţionale, precum şi 15 telefoane mobile utilizate strict pentru contactarea transportatorilor şi a victimelor.
De asemenea, au fost ridicate mai multe înscrisuri reprezentând documente de transport falsificate, documente de identitate falsificate şi înscrisuri aparţinând mai multor societăţi comerciale fantomă folosite în comiterea înşelăciunilor pe bursa de transport.
Pentru destructurarea grupării s-a cooperat cu autorităţile ungare, prin intermediul Biroului SIRENE, având loc o percheziţie şi la un depozit de legume-fructe din Budapesta, precum şi verificări la 3 agenţi economici de naţionalitate ungară.
Modul de operare
“Din cercetările efectuate, s-a stabilit că cei în cauză şi-au atribuit în mod fals atât calitatea de transportator înscris pe bursa de transport mărfuri, cât şi calitatea de proprietar al unor mărfuri ce căutau transportator pe bursa de transport mărfuri”, explică IGPR.
Prin această metodă, escrocii preluau marfa înscrisă pe bursă şi, prin intermediul unui transportator român disponibil la momentul comiterii faptei, descărcau marfa la o altă adresă decât cea destinată – respectiv în Budapesta, Ungaria.
Ulterior, vindeau marfa, reuşind, astfel, să inducă în eroare şi să prejudicieze persoane fizice şi juridice de bună-credinţă care deţineau mijloace de transport disponibile pentru transport, ori care deţineau marfă ce trebuia transportată. Totodată, erau prejudiciaţi şi partenerilor comerciali ai mărfii (vânzător-cumpărător), arată anchetatorii.
Magda SEVERIN
Dar pe zona Barcelona si Girona, unde sunt zeci de transportatori romani care fura si folosesc carduri false, cum ar fi la urmatoarele Logistici: LOGISTIC VILLART, din Balaguer, JOSE SALVAT, unde lucreaza un roman pe nume PETRE BARSELONEZU si face fel si fel de jocuri murdare in aceea zona din Zona Franca, alta societate din zona Girona de la CERLA, pe nume porecla Corbul, care vinde carti de credit false si foloseste carti false, are 5 MAN-uri cu care circula sub nume de firma fantoma din Romania, cand o sa va ocupati si de acesti infractori foarte periculosi? Fac curse si spre Brasov, asteptam cu sufletul la gura sa vedem si acesti criminali care ne fac o vizualizare foarte proasta aici in zona sau chiar o alta firma de friguri, ALEXANDRA, care este in zona Manresa si trimite camioanele in cursa fara aparate de autostrada si obliga soferii sa rupa bariera prin locurile unde trec. Acum aveti si nume, cred ca este foarte simplu sa-i depistati, soferi fara contracte.
Da, sunt firme multe care fac aceste chestii, au furat si puteti constata si in tara la sediul firmelor, intrati in colaborare cu garda de finante din spania sa vedeti ce datorii au facut, si au schimbat pe Romania.