Guvernul a aprobat memorandumul Master Planului de Transport. Rus: Românii vor reveni în țară să lucreze cum au făcut 1 milion de portughezi la ei

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, memorandumul privind Master Planul de Transport, premierul Victor Ponta cerându-i ministrului Ioan Rus să înceapă negocierile cu Comisia Europeană pe marginea proiectului. Acesta l-a asigurat că primele discuții la Bruxelles sunt programate în intervalul 9 – 13 martie, exprimându-și convingerea, ulterior, că românii vor reveni în țară să lucreze așa cum au făcut un milion de portughezi în 2000.

“Azi avem Master Planul pentru Transport. Domnul ministru (Rus – n.r.), mulțumesc pentru efortul pe care l-ați făcut. (…) Înțeleg că toți parlamentarii din Comisiile de transport au fost, ați discutat, au fost de acord, au văzut. Că mai e câte un primar buclucaș care face metrou acum… Eu mi-aș dori, s-ar bucura Daciana, dar până face primarul metroul, haide să îi facem noi toate celelalte centuri și autostrăzi pe care le avem în Master Plan. Puteți începe de săptămâna viitoare negocierile cu Comisia Europeană”, a spus Ponta la începutul ședinței Executivului.

Master Planul General de Transport va fi aprobat de Parlament, prin lege, abia după ce va primi ok-ul Comisiei Europene.

Ministrul Rus este de părere că începerea lucrărilor de infrastructură din Master Plan va convinge românii care lucrează în străinătate ca fierar-betonist sau dulgher să revină în ţară, așa cum au făcut un milion de portughezi, în 2000, revenind în ţara natală pentru a lucra în infrastructură.

“La discuţiile pe care le-am avut cu un grup mare de companii, unul dintre conducătorii acelei companii, după ce i-am arătat Master Planul, mi-a explicat următorul lucru: «Domnule ministru, în urmă cu 12-13 ani, lucram în Portugalia. Şi portughezii erau, vreun milion jumate-două milioane, la căpşuni sau ca fierar-betonişti în toată Europa. În momentul în care au început (lucrările – n.r.), s-au întors acasă un milion de portughezi din forţa activă de muncă»”, a spus Ioan Rus.

El a apreciat că românii vor veni în ţară pentru un salariu mai mare sau în “condiţii rezonabile”.

Cu un an și jumătate întârziere, Master Planul General în Transport a fost definitivat în 13 ianuarie de specialiștii Ministerului Transporturilor, însă abia peste o lună, în 10 februarie, a intrat în dezbatere la comisiile de specialitate ale Parlamentului.

După alte două săptămâni, iată că proiectul investițiilor din infrastructura rutieră, aeriană, navală și feroviară ce vor fi finanțate cu 48 de milarde de euro din fonduri europene în exercițiul bugetar 2014-2020 a fost aprobat de Guvern, prin memorandum.

După ce va primi ok-ul Comisiei Europene, Master Planul va trebui aprobat prin lege, de Parlament.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Braşov (103 km), Ploieşti – Comarnic (49 km), Craiova – Piteşti (115 km), Comarnic – Braşov (54 km), Braşov – Bacău (158 km) şi Gilău – Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,58 miliarde euro, fără TVA.

În plus, drumurile expres vor însuma 2.200 km, de circa 17,5 miliarde euro, fără TVA.

Dați click pentru a vizualiza integral Master Planul General în Transporturi.

În sinteză:

Sectorul rutier

După dezbaterea publică a fost propusă construirea unor sectoare de autostradă care, în forma inițială a proiectului, figurau ca Drum Expres. Astfel vor fi construite la profil de autostradă legăturile:

  • Sibiu – Pitești
  • Bacău – Pașcani
  • Tg. Neamț – Iași – Ungheni
  • Legătura Tg. Mureș – Tg. Neamț (propusă la standardul de autostradă fazată)

De asemenea a fost propusă și o centură la profil de autostradă pentru București, care să conecteze toate arterele rutiere rapide ce converg spre Capitală.

Au fost propuse mai multe sectoare de Drumuri Expres care iniţial făceau parte din rețeaua Drumurilor Trans Regio, spre exemplu:

  • Dej – Beclean – Bistrița
  • Nod Livada – Satu Mare –Petea
  • Alexandria – Caracal – Craiova (Drum Expres fazat)

harta master plan 26.01.2015_final rutier

Modificările au schimbat numărul de km propuşi inițial, astfel că s-a ajuns la:

– 1.301 km autostradă (cu un plus de 645 de km față de versiunea inițială a MPGT)

– 1.878 km de Drum Expres

– 3.147 km de Drum Trans Regio şi Euro Trans

– 67 de Variante de Ocolire (de sine stătătoare sau parte din proiectele de autostradă sau drumuri expres) la care se adaugă Centura Bucureștiului la profil de autostradă.

Investiția în sectorul rutier este estimată la 26,480 miliarde de euro, din care peste jumătate este în autostrăzi.

Sectorul feroviar

În urma dezbaterilor publice au fost propuse investiții pentru reabilitarea coridoarelor feroviare (3.219 km) dar și pentru reabilitarea unor căi ferate cu potențial economic (1.131 km – Linia Industriei Auto, Linia Cerealelor, Linia Cărbunelui).

harta master plan final feroviar

De asemenea au fost incluse pentru electrificare toate sectoarele de cale ferată care aparțin rețelei TEN-T Core, în total 425 de km.

S-a propus și implementarea unor sectoare de cale ferată cu viteză sporită care să conecteze principalele centre urbane din România, peste 1000 de km.

În ultima variantă a Master Planului General de Transport, se recomandă achiziționarea a 90 de bucăți de material rulant (locomotive, rame electrice şi rame diesel).

Investițiile totale pentru sectorul feroviar se ridică la aproape 19 miliarde de euro.

Sectorul naval

Pentru sectorul naval au fost propuși 752 de km de căi navigabile și modernizarea infrastructurii portuare pentru 12 porturi.

harta master plan final naval

Investițiile totale în sectorul naval depăşesc 2 miliarde de euro.

Sectorul aerian și multimodal

În urma dezbaterilor publice au fost revizuite ariile de captare pentru toate aeroporturile propuse pentru investiții.

Astfel, se recomandă investiții în infrastructura aeroportuară pentru 14 aeroporturi în valoare de 588  milioane de euro.

harta master plan final aerian si multimodal

În ultima variantă a Master Planului General de Transport, se propun investiții pentru 12 terminale multimodale poziționate strategic pe teritoriul țării în strânsă legătură cu rețeaua de transport, dar și cu polii economici de creștere.

Suma revizuită pentru sectorul multimodal este de 142 de milioane de euro.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.