Hoţi de produse petroliere, prinşi la furat cu TIR-ul

Patru bărbaţi – doi din jud. Prahova, unul din municipiul Constanţa şi unul din Bucureşti – au fost prinşi în flagrant, sâmbătă, în localitatea Mărăşeşti, jud. Vrancea, în timp ce furau produs petrolier dintr-o conductă magistrală. La faţa locului, poliţiştii au găsit un autotren adaptat special pentru disimularea conţinutului şi care conţinea peste 20 de tone de produs petrolier sustras. Acţiunea oamenilor legii a fost însă una de amploare: au percheziţionat 20 de la locuinţe aparţinând membrilor unei grupări infracţionale organizate, care „înţepa” conductele magistrale de petrol ce tranzitează judeţele Călăraşi, Vrancea, Galaţi şi Prahova.

Descinderile au avut loc în judeţele Prahova (10), Călăraşi (1), Ilfov (1), Giurgiu (1), Ialomiţa (3), Constanţa (1), Vrancea (1), Galaţi (1) şi în municipiul Bucureşti (1).

Modul de operare al grupării era foarte inventiv: membrii acesteia achiziţionau terenuri, de regulă intravilane, pe care montau instalaţii artizanale racordate în subteran la conductele magistrale şi conduceau apoi produsul petrolier către locurile aflate în posesia lor.

tir la furat petrol

Ţiţeiul era transportat ulterior cu TIR-uri către diferiţi destinatari, de regulă societăţi comerciale care activează în domeniul comercializării, transportării, prelucrării sau depozitării produselor petroliere, unde erau valorificate sub diferite forme, informează IGPR.

La percheziţii, poliţiştii şi procurorii au găsit 3 instalaţii artizanale de sustras produsele petroliere din magistrale în judeţele Vrancea, Galaţi şi Călăraşi.

diicot, hoti TIR, titei, produse petroliere

Acţiunea oamenilor legii s-a desfăşurat în sistem integrat, cu poliţişti de la IPJ Călăraşi şi BCCO Bucureşti – SCCO Giurgiu, SCCO Ialomiţa şi SCCO Ilfov, BCCO Constanţa, BCCO Ploieşti, BCCO Galaţi şi jandarmi din cadrul BSIJ Bucureşti şi IJJ Călăraşi, cu suportul logistic al SC Conpet SA (societate căreia îi aparţin conductele magistrale).

Activitatea suspecţilor a fost monitorizată din anul 2012, iar pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

hoti, tir, produse petroliere, politia

Prejudiciul stabilit până în acest moment este evaluat la peste 200.000 lei, urmând ca în urma cercetărilor să fie stabilit cu exactitate.

Poliţiştii au pus în aplicare 21 de mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi pentru audieri.

tir la furat petrol 2, politia

Procurorii DIICOT au reţinut pentru 24 de ore 4 suspecţi, iar faţă de unul au dispus măsura de a nu părăsi ţara.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.