Ilie Carabulea află pe 15 octombrie dacă părăseşte penitenciarul

Tribunalul Alba va judeca la 15 octombrie recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la decizia Judecătoriei Aiud, care a admis în urmă cu două săptămâni cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, încarcerat în Penitenciarul Aiud de la sfârşitul lunii aprilie.

Cererea de recurs a fost înregistrată la Judecătoria Aiud în 10 septembrie, iar dosarul a fost înregistrat vineri la Tribunalul Alba, care a dispus ca acesta să se soluţioneze la mijlocul lunii viitoare.

Dacă DNA n-ar fi făcut recurs, omul de afaceri ar fi putut părăsi deja penitenciarul.

El este condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru dare de mită. Comisia de specialitate din penitenciar i-a întocmit dosarul de eliberare condiţionată, întrucât şi-a ispăşit o treime din pedeapsă şi are vârsta de peste 60 de ani, condiţii prevăzute de lege pentru a fi eliberat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.