Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un nou împrumut de la Trezoreria Statului, în valoare de 900 de milioane de lei, pentru asigurarea plăţilor necesare beneficiarilor fondurilor europene, în perioada imediat următoare. „Împrumuturile aprobate de Guvern reprezintă un sprijin real pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene, în condiţiile în care sumele achitate beneficiarilor sunt solicitate ulterior Comisiei Europene pentru a fi rambursate României”, a anunţat, miercuri, ministrul Fondurilor Europene (MFE), Eugen Teodorovici.
Este vorba despre efectuarea de plăţi către beneficiarii de finanţări contractate prin intermediul a 4 programe, astfel:
- 350 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)
- 260 milioane de lei pentru Programul Operaţional Regional (POR)
- 250 milioane de lei pentru, Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu
- Diferenţa, pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU