Instrumente neconventionale de motivare a soferilor

S-au scris mii de carti despre a motiva, mii de articole si sunt sute de conferinte care au loc anual pe aceasta tema, la nivel global. Obiectivul articolului meu este de va invita la esenta motivarii in organizatii si la a avea cateva idei simple de a o pune in practica, indiferent de marimea companiei sau a bugetului.

In esenta, motivarea inseamna o justificare, o explicatie, un sens, un rost sau o ratiune; a motiva inseamna a aduce explicatii, argumente, emotii in favoarea unei actiuni; a servi drept cauza pentru actiune.

Poti raspunde tuturor angajatilor tai, chiar si tie, la intrebarea „De ce sa muncesti in firma aceasta?”

Ai o explicatie argumentata rational a directiei in care merge firma, a beneficiilor pe care le veti avea colaborand, lucrand impreuna in firma?

Ai sentimente si valori pe care vrei sa le impartasesti cu angajatii tai?

De ce?“ este esential

A putea raspunde simplu, oricand, cu oricine la intrebarea „DE CE?” este esential atunci cand vrei sa ai angajati motivati. Atunci cand managerii, antreprenorii ofera raspunsuri corente si aliniate la aceasta intrebare, ei aduc motivatia in organizatie, deoarece cel mai bun instrument de motivare esti tu – managerul, antreprenorul! S-ar putea sa ti se para ciudat si s-ar putea sa te fi gandit si tu pana acum la asta, fara sa gasesti o solutie viabila.

De cate ori le-ai permis oamenilor tai sa isi asume mai multe responsabilitati decat au acum?

De cate ori ai actionat tu in locul angajatilor deoarece te-ai gandit ca nu sunt pregatiti?

De cate ori ai pus mana sa lucrezi alaturi de angajatii tai in momente grele pentru a-i ajuta sa finalizeze la timp?

De cate ori ai cerut si implementat o idee venita de la un angajat?

De cate ori ai intrebat un client ce ai putea face diferit pentru a-l servi mai bine?

O experienta din piata

Am antrenat cu aproape un an in urma un antreprenor care avea o afacere in transport. Multi oameni din jurul lui ii spuneau ca este incapatanat si ca face lucrurile numai asa cum crede el, in business si in viata de zi cu zi. Si avea suficiente motive pentru asta. Insa aceasta abordare a sa venea la pachet cu un volum foarte mare de munca pentru antreprenor. Avea idei foarte multe de crestere a afacerii, vedea concurenta cum se misca foarte repede pe piata, insa nu avea timp sa faca tot ceea ce isi dorea. Pe parcursul antrenamentului, a inceput sa isi dea seama ca afacerea lui ar putea arata cu totul altfel daca i-ar lasa si pe ceilalti sa ia decizii si sa nu mai tina cu tot dinadinsul sa aiba intotdeauna dreptate. A inceput usor, prin a se concentra pe angajatii care stiau ce au de facut, care isi faceau bine meseria, rolul si functia, pentru a le lasa spatiu de manevra si decizie. Si a fost multumit de pasul acesta. Apoi, a mers mai departe – a identificat cativa angajati care ar putea si ar vrea sa conduca implementarea unor idei de crestere a afacerii. Si a fost multumit si de pasul acesta. A continuat sa munceasca in firma, insa acum muncea diferit. Treptat a ajuns doar sa verifice anumite rapoarte, sa viziteze firma, sa ceara idei, sa stea de vorba cu clientii, cu angajatii… A inceput sa ii placa activitatea sa. Si nu doar lui ii placea, ci si angajatilor: veneau catre el cu idei, propuneri, se implicau in activitatea de zi cu zi in loc sa se certe si sa fie permanent intr-o stare proasta. Ca sa vorbesc in termeni tehnici, antreprenorul din exemplul de mai sus a implementat simplu, usor, un proces de management eficient, ale carui rezultate, efecte au fost cresterea motivarii angajatilor, dar si a sa. In esenta, acest proces a fost foarte simplu, iar instrumentele folosite erau doar la indemana sa si nu il costau nimic.

Intuitia si bunul simt sunt hotaratoare

In practica, vad foarte multi antreprenori care nu au cunostinte formale despre management. Insa majoritatea lor au cateva competente innascute, care fac de 10 ori mai mult decat cunostintele teoretice. Mesajul pe care vreau sa il transmit este ca pe multi dintre ei nici nu i-ar ajuta cunostintele formale, obtinute intr-o facultate, MBA sau alt tip de invatare institutionalizata. Foarte multi dintre ei au o foarte buna intuitie, un apetit ridicat pentru risc, curaj si mult bun simt. Insa ca aceste competente sa functioneze si sa aduca efecte pozitive, ei trebuie sa le si foloseasca. Intuitia si bunul simt sunt esentiale in a crea motivatie in mediul de lucru. Ideile simple tind sa fie evidente fiindca par adevarate.

Cum ar fi daca v-ati folosi bunul simt in relatia cu angajatii, cu furnizorii, cu clientii?

Vad frecvent cum oamenii nu au incredere in propria intuitie. Simt ca trebuie sa existe un adevar ascuns, mult mai complex. Gresit. Ce ti se pare tie evident, li se pare si altora. Acesta este motivul pentru care, de obicei, un raspuns evident functioneaza atat de bine pe piata. Daca va uitati in dictionar la definitia bunului simt, veti descoperi ca este buna judecata innascuta, neinfluentata de emotii sau de subtilitati intelectuale. Nu necesita nici cunostinte de specialitate. Cu alte cuvinte, vedeti lucrurile asa cum sunt. Faceti ceea ce va indeamna logica pura, fara sa lasati sentimentele si interesele personale sa va influenteze decizia. Nimic nu poate fi mai simplu! Traim in era informatiei, practic, in prezent, exista pe internet peste 5.000.000 de link-uri care iti ofera informatii despre motivare, de exemplu, sunt publicate sute de carti pe aceasta tema si se tin zeci de cursuri. In acest moment, o competenta valida este aceea de a sti sa alegi informatia de care ai nevoie. Bunul simt este cel care te poate ajuta sa filtrezi tot ceea ce vine catre tine la nivel informational.

Cateva intrebari in loc de concluzie…

Voi incheia cu cateva intrebari de bun simt, pe care sa le folosesti in activitatea ta de zi cu zi, in relatia cu angajatii, cu furnizorii, cu clientii, pentru a genera motivare.

Cum poti sa le multumesti si sa ii feliciti personal pe angajatii care fac treaba buna?

Care ar fi o regula pe care poti sa o implementezi pentru a le spune periodic angajatilor ce si unde trebuie sa imbunatateasca?

Cat timp iti poti aloca pe luna pentru intalniri regulate cu angajatii? Dar cu clientii? Dar cu furnizorii?

Ce poti face tu diferit in activitatea ta pentru a genera un mediu de lucru deschis, de incredere?

Cum ar fi daca ai asculta ideile noi ce vin de la oamenii din jurul tau? Care ar fi o metoda prin care sa incurajezi initiativa angajatilor de a veni cu idei?

Cum ar fi daca ai impartasi periodic informatii despre companie, despre rezultate cu toti angajatii? Care ar fi o regula pe care poti sa o implementezi in acest sens?

A.C., Director General al unei companii de transport:

Experienta mea cu specialistii Hart inceput printr-o cautare a mea de a face lucrurile mai bune. Impreuna cu Rodica Obancea mi-am clarificat obiectivele, am invatat ca important este sa incepi cu lucrurile simple, sa perseverezi chiar daca ai gresit. Am descoperit impreuna ca rezultatele unei echipe sunt mult mai mari atunci cand lasi oamenii sa se implice in realizarea obiectivelor.”

Rodica Obancea, Coaching Partner HART Consulting

Specialistul Hart este coach profesionist cu competente de coaching individual si de echipa, inclusiv echipe de conducere, avand experienta de peste 2.000 de ore de coaching derulate cu executivi, directori, manageri, antreprenori, cu echipe manageriale din companii multinationale sau romanesti. Rodica Obancea este certificata de International Coach Federation ca Professional Certified Coach, este vicepresedinte al European Mentoring & Coaching Council Romania, membru in comisia de formare profesionala in Asociatia Romana de Coaching, precum si certificata pentru instrumentele de evaluare Hogan Assessments. Experienta anterioara a Rodicai Obancea este concentrata in managementul resurselor umane si in managementul general.

Rodica OBANCEA

Coaching Partner HART Consulting

rodica.obancea@hart.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.