Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, este declarat de ANI incompatibil, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi de reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul a două societăţi comerciale: la Apă-Canal şi la Pieţe. El nu mai are dreptul să deţină vreo funcţie publică timp de 3 ani, dar cu siguranţă că va merge în justiţie să mai tragă de timp.
UPDATE 21 ianuarie 2015: ÎCCJ a decis, definitiv, că Iohannis nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.
UPDATE 25 septembrie: Iohannis susţine că sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia – deşi nu este definitivă – confirmă faptul că primarii pot fi şi membri AGA la societăţile de stat. În acest fel, circa 200 de edili ar scăpa de deciziile de incompatibilitate emise de ANI. Mai mult, Iohannis vrea şi schimbarea legislaţiei în acest sens – deşi, dacă sentinţa ar rămâne definitivă, nu ar mai trebui deoarece s-ar crea precedentul.
“Mă bucur de această hotărâre favorabilă a instanţei. Decizia vine să confirme ceea ce eu am susţinut de la bun început, şi anume că nu poate reprezenta un caz de incompatibilitate prezenţa primarului -reprezentantul comunităţii respective – în Adunarea Generală a Acţionarilor unei societăţi care oferă servicii de utilitate publică în întreaga regiune şi care se află integral în mână publică”, arată Iohannis într-un comunicat.
Ulterior, Klaus Iohannis a declarat, într-o conferinţă de presă, că primarii aflaţi în aceeaşi situaţie cu a lui nu se află în stare de incompatibilitate.
“Primarii care au aderat sau care reprezintă comunităţile lor în aceste entităţi, în special în Adunarea Generală a Acţionarilor, la operatorii regionali, sunt într-o situaţie foarte asemănătoare cu a mea. Aceia care sunt într-o astfel de stiuaţie, după părerea mea, nu sunt în incompatibilitate fiindcă legea care specifică incompatibilităţile nu a fost adusă în acord cu legislaţia europeană. Este, deci, anacronică şi nu prevede această situaţie. Nu poate Agenţia Naţională de Integritate să interpreteze legea în aşa fel încât să rezulte că suntem în incompatibilitate fiindcă legea nu discută situaţii de operatori regionali”, a spus Iohannis.
El a precizat că întreaga legislaţie în materie trebuie adaptată celei europene.
“În momentul în care Agenţia Naţională de Integritate a publicat un raport, el trebuie contestat într-un termen foarte scurt dacă nu rămâne valabil şi înseamnă că alesul local a recunoscut incompatibilitatea. Pe de altă parte, este evident că legislaţia trebuie îmbunătăţită. Un prim pas necesar ar fi aducerea legislaţiei în acord cu legislaţia europeană, cel puţin la acest capitol. În speţă, trebuie clarificat că primarii care reprezintă comunităţile lor în Adunarea Generală a Acţionarilor, într-un operator regional care este sută la sută în mână publică, nu sunt în situaţie de incompatibilitate. Mai bine ar fi ca întreaga legislaţie în materie să fie adaptată legislaţiei europene”, a declarat Klaus Iohannis.
UPDATE 25 septembrie 2013: Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anularea raportului de evaluare prin care ANI constata că Iohannis se află în incompatibilitate. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs de către ANI. Acesta se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
UPDATE 24 iulie 2013: Cererea lui Iohannis de suspendare a raportului ANI prin care s-a constatat că edilul se află în incompatibilitate a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia, iar procesul în care a cerut şi anularea actului va avea un nou termen în septembrie.
“În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Iohannis Klaus-Werner se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 şi până în prezent) şi SC Pieţe SA (începând cu 05.08.2010 şi până în prezent), încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, informează, miercuri, ANI.
Articolul în cauză stipulează clar: “funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”.
Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000-2004, 2004-2008, 2008-2012 şi 2012 – prezent).
Magda SEVERIN