IVECO STRALIS NATURAL POWER EURO VI – O forţă… naturală

Modelul Iveco Stralis Natural Power EURO VI (cu gaz natural), un adevărat campion în termenii mobilităţii durabile, dar şi în domeniul profitabilităţii utilizatorilor, începe să câştige teren în Europa. În privinţa eficienţei, modelul face posibile reduceri ale costurilor totale de operare de până la 10%. Preţurile mai reduse ale gazului natural în comparaţie cu motorina se traduc printr-o reducere a cheltuielilor cu combustibilul de până la 40%.

 

Iveco a îmbrăţişat deja de mai multă vreme provocarea dezvoltării unor soluţii de transport pe gaz natural în sectoare precum distribuţia, operaţiunile logistice pe distanţe scurte sau medii sau serviciile municipale. Cu această cea mai nouă dezvoltare, destinată transportului de lungă distanţă, Iveco îşi confirmă prezenţa activă în domeniul combustibililor alternativi, oferind, în prezent, o gamă completă de vehicule propulsate cu gaz natural, atât pentru transportul de marfă, cât şi de pasageri. În total, peste 12.000 unităţi din toate gamele au fost comercializate până la momentul actual, din care 2.000 vehicule au fost vândute în 2013.

De toate pentru toţi

Gama extinsă de produse Stralis Natural Power EURO VI cu gaz natural, care include versiuni de autoşasiuri cu 2 şi 3 axe şi capete tractor cu 2 axe, acoperă cele mai multe necesităţi ale clienţilor Iveco. Vehiculele, fabricate pe aceeaşi linie ca şi variantele diesel la fabrica Iveco din Madrid, sunt echipate cu un motor Cursor 8 Natural Power, capabil să dezvolte puteri maxime cuprinse între 279 şi 330 CP. Motorul este cuplat la o cutie de viteze manuală ZF cu 16 trepte sau la o transmisie automată Allison cu 6 trepte şi convertor hidraulic de cuplu. Modelele pe gaz natural comprimat CNG au o capacitate a rezervorului de combustibil între 400 şi 1.300 l, tancurile de gaz putând fi instalate în diferite poziţii, în funcţie de necesităţile clientului. Alături de versiunile CNG, pentru transportul pe distanţe medii şi lungi sunt disponibile, de asemenea, variante LNG (gaz natural lichefiat), care oferă o autonomie de 750 km. În configuraţie standard, capul tractor AT440S33T/P LNG este echipat cu patru rezervoare CNG de câte 70 l şi cu un rezervor criogenic LNG de 525 l. Gazul natural este stocat în stare lichidă la o temperatură de -130 grade C şi o presiune de 9 bar, fiind ulterior convertit în stare gazoasă înainte de a fi injectat în motor. Conform declaraţiilor constructorului, Iveco este singurul fabricant european care şi-a confirmat strategia de utilizare a tehnologiei CNG în evoluţia de la EURO V la EURO VI. Motoarele pe gaz natural dezvoltate de FPT Industrial sunt caracterizate prin combustie stoichiometrică: raport echilibrat aer-combustibil, 100% pe gaz natural, ciclu Otto cu bujii, care aprind mixtura de aer şi combustibil care este injectată prin intermediul unei rampe, cu două injectoare pe cilindru. Gazul de eşapament este tratat prin intermediul unui catalizator pasiv standard cu trei căi, care nu necesită utilizarea unor aditivi. Acest vehicul oferă numeroase avantaje, atât în termenii protecţiei mediului, cât şi ai profitabilităţii. În privinţa emisiilor, motoarele EURO VI pe gaz sunt mult mai „verzi“ decât omologii lor diesel. Gazul natural este un combustibil foarte curat, emisiile de particule fiind mai reduse cu 95% decât în cazul motoarelor diesel, iar emisiile de NOx sunt minime. Mai mult, aceste vehicule fac posibilă o reducere a emisiilor de CO2 de la 10 la 100%, dacă este utilizat bio-metan. În fine, dar nu în ultimul rând, Iveco propune vehicule mai silenţioase, cu o reducere medie de 5 dB în comparaţie cu motorizările diesel.

E nevoie de infrastructură

CNG şi LNG sunt la bază identice, dar sunt stocate şi distribuite în moduri diferite. Gazul natural lichefiat este potrivit pentru activităţile de distribuţie de bunuri la nivel regional sau inter-regional. Oportunităţile de utilizare a acestor vehicule sunt puternice în special în sectoarele de distribuţie de băuturi şi produse alimentare, în transportul de combustibili sau în cazul operatorilor logistici sau companiilor implicate în livrări pe timp de noapte, reducerea nivelurilor de zgomot fiind garantată de motoarele cu aprindere prin scânteie. Din păcate, în prezent, lipsa unei infrastructuri de alimentare bine dezvoltate la nivel european rămâne o barieră în calea valorificării întregului potenţial al vehiculelor propulsate cu gaz natural. Creşterea implicării Uniunii Europene, atât la nivel naţional, cât şi regional, pentru construcţia acestei infrastructuri este încurajatoare, dar trebuie urmată de investiţii concrete, în contextul unirii eforturilor tuturor factorilor implicaţi.

Economii Stralis Euro Power EURO VI

– reduceri ale costurilor totale de operare de până la 10%

– reducere a cheltuielilor cu combustibililul de până la 40% (în comparaţie cu versiunile diesel)

 

Avantaje suplimentare LNG

– autonomie de 700 – 800 km cu un rezervor plin

– gazul natural lichefiat nu depinde de conducte de gaz

– LNG extras direct dintr-un terminal LNG este mai ieftin decât CNG

 

Avantajele motorizărilor CNG

– performanţe similare cu ale motoarelor diesel

– costuri cu combustibilul mai reduse decât la diesel

– reducerea emisiilor poluante şi a nivelului de zgomot

– reducerea emisiilor de CO2 cu 24%

– soluţie cu impact redus, optimă pentru zonele urbane

– investiţie în infrastructură mai redusă comparativ cu alternativele

 

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.