Jaful hingheriadei auto ia sfârşit: ÎCCJ interzice primăriilor să ridice mașini

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, astăzi, că primăriile nu au voie să ridice mașinile parcate neregulamentar, însă poliţiştii vor continua să aplice amenzi auto. Astfel, după 9 ani, jaful hingheriadei auto ia sfârşit în Bucureşti.

Firmele de casă ale edililor rămân însă cu milioanele de euro câştigaţi din buzunarele cetăţenilor fentaţi de autorităţile locale incapabile să le asigure locuri de parcare suficiente. Iar cum decizia magistraţilor nu se aplică retroactiv, şoferii păgubiţi nu îşi vor putea recupera banii. 

Primăria Sectorului 1 s-a grăbit să anunţe prima că nu mai ridică maşini.

“Decizia a fost luată de Primăria Sectorului 1 ca urmare a pronunțării hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 25 mai 2015, potrivit căreia procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”, precizează un comunicat al administraţiei locale.

Mai precis, numai Guvernul poate să stabilească regulamentul de aplicare a acestor măsuri contravenţionale .

Decizia judecătorilor ÎCCJ a fost luată după ce Avocatul Poporului a formulat în ianuarie anul acesta un recurs în interesul legii privind problema legalităţii procedurii de ridicare a maşinilor parcate neregulemantar, care se făcea până acum în baza unor hotărâri ale consiliilor locale şi nu în baza unei Hotărâri de Guvern.

Chiliman se leapădă rapid de firma fiilor lui Walter (fost Buşcă)

Decizia judecătorilor îi vine mănuşă primarului Andrei Chiliman, care încheiase contract pentru ridicarea maşinilor chiar cu firma fiilor lui Florian Walter, patronul Romprest dat în urmărire generală acum 5 zile, fiind acuzat de evaziune fiscală de către procurorii DIICOT.

Concret, Chiliman a acordat în 2009 firmei CFR Transauto SA deținute de cei doi băieți ai lui Walter – Alexandru Cosmin şi Valentin Giorgian Buşcă -, contractul de concesionare a serviciului de ridicare a maşinilor parcate ilegal.

Contractul are durata de 10 ani.

Totodată, Primăria Sectorului 1 are încheiat cu Romprest din 2008, pe o perioadă de 25 de ani, contractul de 450 de milioane de euro (fără TVA), cu compania Romprest a lui Walter – care şi-a schimbat numele din “Buşcă” -, pentru salubrizarea Sectorului 1.

9 ani de prigoană în Bucureşti 

Această afacere a primarilor pe buzunarul cetăţenilor durează de 9 ani în Bucureşti. Fără a fi capabili să construiască parcări publice suficiente, edilii s-au grăbit să-i jecmănească pe posesorii de maşini invocând nevoia de “civilizare” a acestora.

Taxa de recuperare – fără amenda de 200-400 de lei percepută de Politia Rutiera -, ajunge la nivelul unui salariu mediu. Dacă aveai însă nenorocul să ţi se ridice maşina vineri şi să mergi să o ridici luni, cu tot cu “cazarea” ei trebuia să plăteşti 1.800 de lei.

Lacomia hingherilor de masini a mers atat de departe incat au început să ridice autoturisme si de pe trotuarele strazilor adiacente marilor bulevarde, unde acestea nu obstructionau circulatia. În 2010, asaltat de sute de reclamatii din partea cetatenilor, primarul Andrei Chiliman a fost nevoit sa avertizeze public firma de hingheri auto pentru a-i mai opri din elanul ridicarii masinilor din astfel de locuri.

Prima “afacere”, în Sectorul 3

Primul care a adus hingheriada auto a fost primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, in anul 2006. Firma selectata la licitatie a fost cea a lui Silviu Prigoana, S.C. Rosal Ecologic Recycling System S.R.L., care asigura si curatenia sectorului, si deszapazirea, si amenajarea spatiilor verzi. Taxa de recuperare a masinii costa 550 de lei, la care se adauga amenda de circulatie aplicata de Politia Rutiera, de 200-400 de lei.

Fostul primar al Sectorului 3 a renunţat pe tăcute să mai ridice maşini în 2011, cu un an înaintea alegerilor din iunie 2012. A pierdut alegerile iar noul primar, Robert Negoiţă, a reluat prigoana şoferilor, dar cu o firmă agreeată de el.

Fiecare edil, cu firma lui 

Urmatorul edil “deştept” a fost Neculai Ontanu, primarul Sectorului 2, care a incheiat contract cu S.C. Supercom S.A., firma care asigura si salubrizarea, si deszapezirea sectorului. Taxa de recuperare era, până astăzi, de 440 de lei, plus amenda politiei si plata taxiului pana in comuna Afumati, unde se afla depozitul de masini.

In Sectorul 6, primarul Cristian Poteras a incheiat contractul cu S.C. Ilcor Auto Eco SRL in ianuarie 2009. Operatorul ridica masina contra taxei de 500 de lei, plus amenda Politiei, la care se adaugau cate 200 de lei pe zi pentru “cazare”.

Incepand cu 15 mai 2009, Andrei Chiliman, de la Sectorul 1, s-a alaturat celorlalti edili, astfel ca a ales SC CFR Transauto SA sa perceapa o taxa de ridicare de 200 de lei, o taxa de transport de 200 de lei, o taxa de depozitare vehicul de 300 lei/zi (si de 400 lei/zi pentru unul ce depaseste 3,5 tone).

In Sectorul 4, Cristian Popescu-Piedone a incheiat in martie 2010 contract cu Asociatia SC Autosal Expert Srl si SC Euronautica Motors Srl pentru serviciul de ridicare, transport si depozitare a masinilor parcate neregulamentar. Recuperarea se face contra sumei de 780 de lei (238 de lei pentru ridicare, tot atat pentru transport, iar pentru depozitarea autoturismului – 297,5 lei). Pentru primele 24 de ore de “cazare” nu se percep taxe.

In Sectorul 5, primarul Marian Vanghelie i-a “iertat” pe bucuresteni, astfel că oricebucureşteamn, indiferent de sector, putea parca fara grija in Sectorui 5.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.