Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, anunţă că mult aşteptatele rezultate ale cercetărilor din dosarele “Microsoft” şi “EADS” nu vor întârzia: „Dacă vreţi să folosesc expresia dumneavoastră, EADS va fi detonat în acest an (…). Este posibil ca în aceste dosare (Microsoft, EADS – n.r.) o parte a anchetei să se finalizeze, după care dosarul să fie disjuns, la fel cum s-a întâmplat și până în prezent”, a afirmat ea ieri, la emisiunea “După 20 de ani”, de la PRO TV.
“Sunt persoane faţă de care urmărirea penală s-a finalizat şi dosarul a fost trimis la instanţă iar restul cazului a fost disjuns. (…) Dacă faţă de anumite persoane sau anumite fapte procurorul finalizează ancheta, cu siguranţă va trimite la instanţă”, a spus Kovesi.
“În dosarul Microsoft se lucrează în continuare, se administrează probe, avem audieri aproape săptămânal în acest dosar, avem comisii rogatorii în curs, deci este un dosar în care se lucrează. Parţial, pentru anumite persoane, dosarul a fost finalizat, s-a trimis la instanţa de judecată. Sper ca în curând să finalizăm cel puţin o parte din acest dosar, atunci când probele pe care le administrăm vor fi finalizate. (…) Procurorul de caz are obligaţia să verifice toate informaţiile care apar, legate de fapte de corupţie sau fapte conexe infracţiunilor de corupţie în acest dosar. Dacă în urma investigaţiilor vor apărea nume noi, vă asigur că o să aflaţi”, a precizat Kovesi.
Referitor la dosarul EADS, şefa DNA a spus că sunt făcute în continuare audieri şi verificări de documente.
“În dosarul EADS se lucrează; se lucrează ritmic, avem audieri, avem cereri de asistenţă judiciară internaţională, sunt foarte multe comisii rogatorii care sunt dispuse în dosar, sunt foarte multe audieri care se fac şi sa făcut până în prezent, se verifică documente”, a precizat Laura Kovesi.
Infracţiuni timp de 7-8 ani
Procurorul şef al DNA a adăugat că cele două dosare necesită o perioadă lungă pentru a fi instrumentate, deoarece vizează un număr mare de fapte şi de persoane implicate.
“Atât în dosarul EADS, cât şi în dosarul Microsoft nu vorbim de un singur act material, vorbim de suspiciunea comiterii unor acte infracţionale pe perioade foarte lungi de timp, şapte ani, opt ani de zile, şi trebuie verificat fiecare segment. Verificăm multe contracte care au fost încheiate în perioade de timp diferite, prelungirea acestor contracte, acte adiţionale ale acestor contracte”, a arătat ea.
“Nu este vorba despre dosare pe care să le poţi finaliza în trei luni, activitatea infracţională este extrem de amplă, implică foarte multe persoane, implică foarte multe responsabilităţi, implică foarte multe documente care trebuie studiate şi probe care sunt de administrat. Sunt sute de persoane audiate până în prezent. Faptul că noi nu facem publică fiecare etapă nu înseamnă că nu se lucrează în aceste dosare”, a insistat şefa DNA.
Cocoş, Nicu NIRO, Pinalti şi ministrul Sandu, singurii trimişi în judecată
Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi fostul primar Gheorghe Ştefan zis “Pinalti” şi fostul ministru Gabriel Sandu sunt singurii trimişi în judecată, în 24 martie a.c., în dosarul “Microsoft”, după ce anchetatorii au disjuns urmărirea penală faţă de ei şi au stabilit că probele sunt suficiente pentru aducerea lor în faţa instanţei.
În schimb, nu mai ştim nimic despre ceilalţi 8 foşti miniştri acuzați de luare de mită și spălare de bani în septembrie 2014 – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău, care au semnat contractul pentru închirierea licenţelor “Microsoft”, respectiv actele adiţionale de prelungire a acestuia.
Anul acesta, la începutul lui februarie, a fost declanşată urmărirea penală şi a fost cerută arestarea preventivă a Elenei Udrea în dosarul “Microsoft”.
Însă surpriza cea mai mare a reprezentat-o clasarea acuzațiilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă faţă de denunțătorii Dinu Pescariu, Dragoş Stan și Claudiu Florică, principalii beneficiari ai şpăgilor.
EADS, la secret
Dacă despre “afacerea” Microsoft DNA a furnizat primele informaţii publice la sfârşitul lui septembrie 2014, în dosarul “EADS” ştim doar că anul trecut în 17 octombrie a fost audiat fostul şef al SIE, Cătălin Harnagea, iar aceasta numai din spusele lui.
Contractul încheiat de statul român cu firma EADS în anul 2004 pentru securizarea frontierelor s-a derulat pe parcursul tuturor guvernelor ce s-au succedar de atunci – Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta -, iar pagubele sunt estimate de Kovesi la peste un miliard de euro.
“Afacerile ”EADS” şi “Microsoft” au putut fi posibile doar cu complicitatea totală a parlamentarilor, miniştrilor şi înalţilor funcţionari, motiv pentru care numărul celor cercetaţi penal este foarte mare şi din tot spectrul politic.
Kovesi susţine că parlamentarii au încercat şi încearcă prin toate mijloacele să frâneze avântul DNA, prin modificarea Codului Penal sau Codului de Procedură Penală, cu singurul scop de a limita atribuţiile procurorilor.
Magda SEVERIN