Compania Lagermax AED Romania îşi dezvoltă operaţiunile, fiind în permanenţă pregătită să răspundă necesităţilor unei pieţe aflate în continuă mişcare. Mai ales din partea industriei automotive, exigenţele cresc. Dar acolo unde există experienţă, există întotdeauna soluţii optime.
„Aradul, unde deţinem depozitul principal, a evoluat semnificativ în ultimul an, iar compania noastră este pregătită să facă în continuare faţă provocărilor, nu numai din Arad, ci din toată regiunea de Vest a ţării“, a afirmat Florina Ganga, Business Development Director Lagermax AED Romania. Aceste provocări vin în ultima vreme în special din partea industriei automotive, mai specific, a importului şi distribuţiei de componente. Potrivit reprezentantei companiei, există condiţii speciale care sunt cerute furnizorilor de transport din acest domeniu, Lagermax AED reuşind să se adapteze cu succes acestor exigenţe. „Avem în spate experienţa anilor trecuţi, în care am desfăşurat activitate de import piese auto din Uniunea Europeană, precum şi distribuţia acestora în ţară, trecând întâi prin depozitul de la Arad. Graţie flexibilităţii noastre şi a gamei de servicii, am fost mereu pregătiţi să îndeplinim KPI-urile solicitate, existând în special cerinţe de livrare în regim expres în acest domeniu, mai ales în zona de Vest“. Florina Ganga a apreciat că nivelul cererilor de logistică pentru industria de automotive a crescut în ultimul an, în partea de Vest, cu 15-20% faţă de anii anteriori. Producătorii din această zonă se dezvoltă, aducând din străinătate echipamente şi linii de producţie complete şi, în afară de mai mult spaţiu, au nevoie să externalizeze o parte din activitatea de depozitare pe care o realizează in house în momentul de faţă. De aici şi nevoie de servicii logistice mai complexe: manipulări, cross docking, labelling, picking&packing, sisteme IT pentru gestiunea acurată a stocurilor.
Gamă extinsă de servicii
Lagermax AED Romania poate asigura servicii alternative pentru clienţi, ce pot obţine o optimizare a costurilor inclusiv pentru marfa ce nu are nevoie de transport urgent, prin soluţii de grupaj de linie, în funcţie de necesităţi, de exemplu. Astfel, în colaborare cu celelalte birouri Lagermax din Europa, pot fi asigurate livrări în maximum 3-5 zile lucrătoare, din Germania, Austria sau Ungaria, cu realizarea de operaţiuni cross docking în cadrul platformei din Arad, pentru ca apoi componentele să fie distribuite în ţară. În paralel, compania oferă şi servicii de stocare, solicitările pentru acest segment fiind în creştere. „Producătorii doresc să aibă spaţiu de producţie dedicat activităţii lor principale, liber şi disponibil oricând, şi astfel apelează la integratori logistici, aşa cum este Lagermax AED“, subliniază Florina Ganga, menţionând că între solicitările asupra cărora beneficiari din industria auto pun accent se află un nivel ridicat de acurateţe în gestiunea şi vizibilitatea stocurilor în timp real, lucru posibil cu ajutorul unui EDI performant, ce poate fi customizat în funcţie de necesităţi. Iar în acest context, Lagermax AED Romania funcţionează ca un integrator de servicii logistice, care creează parteneriate de lungă durată cu clienţii, furnizând soluţiile potrivite şi stabilitate. „Putem să oferim inclusiv soluţii pe partea de transport maritim şi aerian, cu susţinerea noului departament de dezvoltare proaspăt inaugurat, în timp ce partea de distribuţie naţională face faţă cu succes livrărilor în 24-48h, cu pornire din hub-ul de la Arad“, a mai arătat Florina Ganga.
Parteneriate pe termen lung
Directorul de Dezvoltare Lagermax AED Romania a subliniat că una dintre direcţiile prioritare în dezvoltarea companiei ţine de menţinerea flexibilităţii şi atenţiei acordate nevoilor specifice ale clienţilor, motiv pentru care a fost creat un departament de vânzări care construieşte soluţiile logistice împreună cu clientul, menţinând un parteneriat bazat pe încredere, care face diferenţa pe termen lung. În acelaşi timp, clienţii din segmentul de automotive, cunoscuţi ca fiind foarte exigenţi, constituie o bază pentru dezvoltarea companiei şi pe alte segmente, precum produsele electronice sau distribuţia alimentară. Clienţii sunt din ce în ce mai interesaţi să îşi găsească parteneri în zona integratorilor de servicii logistice, dorind să obţină mai multe soluţii de transport sau logistică prin intermediul unui singur furnizor de servicii. Într-un asemenea context, beneficiarul poate obţine preţuri mai avantajoase, valabile o perioadă mai îndelungată, precum şi servicii cu valoare adăugată, adică un real partener de încredere, în timp ce logisticianul beneficiază de siguranţa unui business stabil.
O armonie perfectă
În plus faţă de clientul direct, Lagermax AED România lucrează în cadrul unor parteneriate cu alte companii şi case de expediţii, poate chiar concurenţi pe anumite servicii, deservind partea de cross-docking şi distribuţia în ţară. Managementul companiei crede cu tărie în parteneriatele dintre logisticieni şi dintre logisticieni şi transportatori, inclusiv pe partea de depozitare. De exemplu, în hub-ul Lagermax AED de la Arad pot fi oprite toate camioanele din traficul internaţional, pentru ca distribuţia pentru Vestul ţării să fie făcută din acel punct. În acest context, scad costurile şi timpii de livrare. Compania are parteneriate cu competitori din Bucureşti, din Iaşi sau din alte zone, care, anterior, doreau să controleze tot lanţul de distribuţie şi aveau camioane de linie din Italia, Benelux, Franţa sau Spania, pe care le aduceau direct în hub-ul propriu din Bucureşti, pentru ca apoi să distribuie marfa în toată ţara. Problema principală apărea atunci când marfa trebuia distribuită către Arad, Timişoara, Oradea, zonă care fusese traversată deja. Iar pe lângă partea de costuri, apare o problemă de timp, pentru că se pierde cel puţin o zi retrimiţând marfa înapoi. În plus, apar manipulări suplimentare, care implică un risc mai mare de deteriorare. O parte din aceste companii au decis să oprească mărfurile care vizează Vestul ţării la hub-ul Lagermax AED de la Arad. Sunt mai multe variante la care pot apela partenerii Lagermax AED, ce presupun inclusiv utilizarea flotei de distribuţie subcontractată de companie, care beneficiază de o experienţă de lucru construită în ani, dar şi de vizibilitate în operare. Toată această colaborare se reglează la nivel de încredere. În paralel, compania oferă în Arad servicii de antrepozitare vamală, pentru mărfuri venite, de exemplu, pe cale maritimă în cantităţi mari, având angajaţi 16 declaranţi vamali, din care 13 se află în Arad şi Timişoara „Acum suntem într-o etapă de dezvoltare prin extinderea echipei sales, dar şi a celei de operaţional, astfel că, până la jumătatea anului viitor, vom lucra să ne îmbunătăţim activitatea departamentelor nou create, căutând armonia perfectă între acestea şi cele existente deja, spre avantajul şi beneficiile partenerilor noştri“, a concluzionat Florina Ganga.
Lagermax AED Romania respectă mentalitatea austriacă potrivit căreia trebuie evitate cuvintele „vedem noi ce-o fi“. Totul este exact, activităţile sunt planificate riguros, iar respectarea cuvântului dat reprezintă o condiţie sine qua non. „Da“ este „da“ şi „nu“ este „nu“.
O companie cu rădăcini solide
Lagermax AED Romania este una dintre cele 31 de filiale ale concernului Lagermax Lagerhaus und Speditions AG, deschise în 11 ţări. Grupul, ale cărui baze au fost puse în anul 1920 în localitatea austriacă Salzburg, este în prezent cea mai mare companie din Salzburg în domeniul transportului de autoturisme, transportului rutier şi operaţiunilor logistice. Pe lângă aceste servicii, Lagermax oferă şi pachete de servicii specializate, precum Expres Curier (în parteneriat cu DPD Austria), distribuţie domestică prin subsidiarele AED (Alltime Express Distribution), logistică produse textile prin sistemul FASHIONET, activând şi în domeniul expediţiilor internaţionale aeriene, maritime sau legate de manifestările expoziţionale. Obiectul de activitate al Lagermax AED Romania, cu sediul în Arad şi subsidiare în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, este furnizarea de servicii de transport intern, transport internaţional, transport rutier, maritim, aerian, feroviar, în sistem door-to-door, grupaje sau full load, servicii de logistică, formalităţi vamale de import-export, inclusiv declaraţii Intrastat.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro