Listele electorale permanente si suplimentare, ridicate de Parchetul General

Procurorii Parchetului General au ridicat joi seara, de la Autoritatea Electorala Permanenta, listele electorale permanente si suplimentare pe baza carora a fost organizat referendumul din 29 iulie pentru demiterea presedintelui suspendat Traian Basescu. Vineri, ICCJ informeaza ca, pe rolul Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a constituit o cauza penala in care se efectueaza cercetari in legatura cu continutul tuturor listelor electorale, dupa ce Curtea Constitutionala a comunicat ca exista date contradictorii primite de la autoritatile publice privind numarul persoanelor aflate pe listele electorale permanente.

Anchetatorii verifica daca pe listele electorale sunt incluse persoane fara drept de vot si persoane decedate. Presa a scris ca in penitenciare au votat condamnati fara drept de vot, dar a semnalat si nenumarate nereguli cu listele suplimentare.

Mai precis, turismul electoral a facut ca in localitati din judetele Olteniei, unde participarea la vot a fost de 70-78%, mai mare chiar si decat la locale, sa se inregistreze zeci de mii de votanti veniti in vizita, desi in zonele respective nu exista obiective turistice.

“In vederea efectuarii cu celeritate a cercetarilor, procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica au solicitat copiile listelor electorale permanente si listele suplimentare cu semnaturile alegatorilor in original Autoritatii Electorale Permanente si societatii comerciale desemnate sa realizeze procedurile tehnice. Societatea comerciala desemnata sa realizeze procedurile tehnice conform articolului 431 alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificarile si completarile ulterioare a pus la dispozitia procurorilor documentele solicitate”, se precizeaza in comunicatul ICCJ de vineri dimineata.

“S-au dispus masurile necesare pentru indeplinirea activitatilor prevazute de articolul 431 alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificarile si completarile ulterioare. Documentele ridicate sunt necesare in efectuarea activitatilor de urmarire penala. Pe masura derularii cercetarilor, vom informa opinia publica”, se mentioneaza in comunicatul PICCJ.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.