O dată cu accentuarea crizei de șoferi, a reapărut și problema loialității șoferilor față de firmă. Unii patroni sunt convinși că loialitatea se cumpără cu un salariu mare sau se impune prin semnarea de contracte. Șoferii, la rândul lor, consideră loialitatea față de firmă ca un semn de slăbiciune, nicidecum o calitate sau o dovadă de caracter. Iar, în acest context, comunicarea adevărată reprezintă o condiție esențială.
Loialitatea nu este generată de lucrurile standard, normale. Nu veți avea șoferi loiali doar pentru că le oferiți un salariu bun. Loialitatea e mult mai profundă, vorbește despre valori personale și aspirații și despre împlinirea personală în cadrul companiei. Cu alte cuvinte, ceea ce generează loialitate e excepția, faptul că șoferul este văzut și apreciat ca persoană, că interesul patronului pentru el este cel puțin egal cu interesul care i se cere pentru firmă.
Loialitatea, motivarea, implicarea șoferului se câștigă prin reciprocitate. Dacă vreți să aveți șoferi loiali, la rândul dumneavoastră, în calitate de patroni, manifestați loialitate față de șoferi.
Nu trebuie sa neglijăm faptul că oamenii loiali cu adevărat sunt provocatori, dau, dar și cer, vor să schimbe lucrurile și le pasă, sunt incomozi și nu acceptă situații inechitabile sau dezechilibrate. De aceea, au nevoie de transparență, sinceritate și, nu în ultimul rând, să fie ascultați. Comunicarea, pentru ei și nu numai, reprezintă mult mai mult decât un schimb de informații.
Un proces vital
Comunicarea nu mai este un proces opțional, ea face parte din cotidian. Patroni/manageri de transport, dispeceri, sau simpli șoferi, la firmă, acasă, în cabina camionului, sau în propria mașină, toți comunică. Aceasta are în vedere schimbul de informații, de mesaje între persoane, transmiterea de impresii și comenzi, împărtășirea unor stări afective, a unor decizii cu efecte în reprezentările și opiniile noastre, în acțiunile pe care le întreprindem.
Nu a trecut mult timp de când distanța frâna considerabil comunicarea între șoferi și manageri, între șoferi și dispeceri și între ei, șoferii aflați în cursă. Cu toate că avem nenumărate mijloace prin care putem comunica, nevoia de comunicare este, încă, de multe ori, prezentă.
Chiar dacă avem un mesaj strălucit, mijloace adecvate de comunicare și șoferi bine pregătiți, dacă nu dispunem și de o strategie comunicațională adecvată și coerentă, în final, firma va avea de suferit.
Lipsa unei comunicării reale, chiar dacă vorbim cu ceilalți, chiar dacă știm să dăm ordine și directive, chiar dacă avem senzația că șoferii comunică, la rândul lor, cu noi și între ei, creează, în timp, atât la manageri sau la dispeceri, cât și la șoferi, o stare de stres, o stare de auto izolare, care poate duce la neîncredere reciprocă.
Atâta timp cât există o bună comunicare, există și un randament maxim.
O firmă de transport nu funcționează, în mod automat, numai datorită unei dinamici interioare sau a unui sistem de cerințe și reguli. Ea funcționează pentru că șoferii aflați în diferite colțuri ale lumii își fac bine treaba, iar asta este consecința modului în care sunt informați, în care sunt chemați să acționeze, a modului în care li se comunică sarcinile de lucru. Este general acceptat faptul că succesul unei firme de transport stă și în metodele de comunicare practicate.
Există, oare, o rețetă universal valabilă?
Este greu de ales o variantă de comunicare optimă, deoarece, de fiecare dată, trebuie să ne adaptăm, în funcție de persoana și de contextul în care aceasta se realizează. „Arta” comunicării adevărate, eficiente este dată de modul în care cei care comunică aderă la valorile comune ale celor cu care intră în contact. Nu este suficient doar să transmitem mesaje. Trebuie să nu uităm că informațiile pe care le transmitem, indiferent de natura lor, au și o latură subiectivă, au întotdeauna și o încărcătură emoțională și afectivă.
Comunicarea are o foarte mare influență asupra celor dintr-o firmă de transport, deoarece, indiferent de statut, de la manager și până la șofer toți se definesc, se regăsesc în funcție de ceilalți, iar comportamentul lor reprezintă o construcție personală în interacțiunea cu ceilalți.
Șoferul, comunicator de informație
Trebuie să ținem cont de faptul că și șoferul, la rândul său, este un potențial deținător de informație, care, atunci când se referă la livrarea sau preluarea unor comenzi, la evenimente neprevăzute care pot apărea pe traseu, la abaterile de la un traseu prestabilit sau la orice alte probleme ce pot apărea în timpul cursei, devine esențială pentru transportator, dar și pentru beneficiar. Atunci când activitatea nu decurge conform planului, cu cât informația transmisă de șofer este mai corectă și mai operativă, cu atât crește viteza de răspuns, cu efecte pozitive asupra desfășurării și finalizării cursei.
Definim conducătorul auto ca un comunicator de informație, și nu ca un simplu transmițător, deoarece, pe lângă informațiile privind desfășurarea cursei, mai poate transmite – sau nu – informații considerate colaterale, dar care pot forma o opinie sau o luare de poziție.
Beneficiarii informației privind desfășurarea cursei sunt, în principal, dispecerii, dar și patronii firmelor de transport.
Scurt-circuite…
Uneori, însă, șoferii, voit sau nu, omit să transmită anumite informații sau le transmit trunchiat. „Nu am crezut că este important”, „am uitat”, „nu am știut”, sunt doar câteva dintre scuzele care însoțesc lipsa de informație pe care trebuia să o transmită șoferul. Aceste situații sunt, de multe ori, în dezavantajul firmei, producând atât prejudicii financiare, cât și de imagine. În general, șoferii „omit” să transmită informațiile care consideră că i-ar dezavantaja sau care se referă la diferite abateri sau sancțiuni primite de aceștia în timpul cursei. Omisiuni se produc, de asemenea, atunci când șoferii observă că informațiile trimise de ei nu sunt luate în considerare sau când sunt apreciate ca inoportune sau nesemnificative.
„Ce mă încarci pe mine cu asta, nu am destule pe cap? Descurcă-te…”, sunt răspunsuri care, de cele mai multe ori, îi fac pe șoferi să refuze voit să mai transmită informații.
Scopul comunicării cu șoferii este, în primul rând, să reușim să-i facem să ne asculte și să ne înțeleagă dar, la rândul nostru, trebuie să învățăm să ne ascultăm șoferii.
Patronul/managerul de transport, nu în ultimul rând dispecerul, sunt cei care, prin strategii adecvate de comunicare, le creează șoferilor atât posibilitatea de a „ști”, dar, în egală măsură, și de a informa.
Atunci când șoferul simte că este ascultat, că informațiile transmise sunt de ajutor firmei, gradul de satisfacție personală și de fidelitate față de firmă crește.
Acesta va căuta să acumuleze cât mai multă informație, pentru a o transmite firmei, considerând că, astfel, își îndeplinește rolul și își întărește statutul dobândit în firmă.
Pentru a transmite informații corecte și utile, șoferul trebuie instruit. El trebuie să cunoască atât natura și importanța informațiilor pe care este dator să le transmită, cât și consecințele care decurg dacă nu le ia în considerare sau nu le transmite spre firmă.
Mesaje eronate
O altă problemă care poate produce prejudicii unei firme de transport este „comunicarea” unor mesaje false sau neconfirmate de către șoferi, de data aceasta nu către firmă, ci către alți șoferi. Vorbim aici de ceea ce putem numi „opinia parcării”, opinii care sunt transmise de către șoferii comunicatori și care nu au acoperire în realitate. Există, chiar, un limbaj specific, folosit de șoferii de TIR când comunică prin stație!
Sunt și cazuri când șoferii (chiar dacă sunt de bună credință), transmit, involuntar, informații confidențiale legate de firma la care lucrează.
Și în acest caz, o instruire adecvată și, mai ales, lipsită de formalism, privind confidențialitatea unor informații, va da rezultatele scontate.
Nu putem vorbi de transmitere de informație, fără să precizăm că, atât pentru cel care transmite, cât și pentru cel care recepționează, este extrem de important ca între cei doi să existe încredere reciprocă și potențial de comunicare. Important este să îl considerăm, întotdeauna, pe șoferul care transmite informații ca pe un partener de dialog, un colaborator permanent și, mai ales, util.
Șoferii sunt loiali companiei pentru care lucrează în funcție de percepția pe care o au despre loialitatea companiei față de ei.
Să nu uităm că tăcerea este la fel de importantă precum comunicarea! A vorbi când și cât trebuie e o artă care se învață cu răbdare, dar roadele vor fi pe multiple planuri: acceptare, integrare, afirmare, colaborare.
Important este ca, în procesul de comunicare, să îl considerăm întotdeauna pe interlocutor ca pe un partener de dialog.
Psiholog pr. Cristian SANDU
Cabinet de psihologie autorizat
E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com
Tel.: 0751 364 575
