Managementul siguranţei în muncă – analize şi previziuni

Sistemul eficient de management al siguranţei în muncă poate conduce la obiectivul comun pentru anul 2015: 0(zero) ACCIDENTE.

Companiile care au avut în acest an vehicule implicate în accidente ştiu cât de mari sunt pierderile, cât de dificil de anticipat, câte alte costuri indirecte vor urma. Firmele de transport se află la acest sfârşit de an în plin proces de evaluare a performanţelor comerciale. Se fac analize complexe de costuri cu licenţierea, combustibilul, anvelopele, forţa de muncă, mentenanţa. Sunt însă şi alte analize ce trebuie făcute şi alte costuri ce trebuie luate în considerare şi care, în mod sigur, au influenţat productivitatea companiilor. Este vorba de costurile generate de accidentele din timpul anului şi de costurile şi eficienţa măsurilor ce au fost luate pentru prevenirea accidentelor. Cu siguranţă toate companiile şi-au propus la începutul anului 0 (zero) ACCIDENTE ca obiectiv pentru siguranţa în muncă a angajaţilor. Sfârşitul anului este un moment bun pentru a analiza drumul parcurs către obiectivul propus şi cât de aproape sunt de acesta şi de a stabili ce vom face în anul următor pentru a îmbunătăţi rezultatele.

Sistemul de management al riscurilor de accidentare

Progresul tehnologic şi presiunea intensă a competiţiei aduc schimbări rapide în condiţiile de lucru, în procesele de muncă şi în organizare sub aspectul securităţii si sănătăţii în muncă. Organizaţiile trebuie să fie capabile să facă faţă în mod continuu provocărilor şi să răspundă prin strategii dinamice de management. Tendinţele actuale manifestate în domeniul economic atât la nivel european cât şi internaţional, arată în mod clar, pe de o parte necesitatea stabilirii de către fiecare organizaţie (companie) a unor obiective concrete privind siguranţa şi sănătatea în muncă (SSM), iar pe de altă parte necesitatea plasării acestor obiective pe aceeaşi treaptă de importanţă cu obiectivele privind productivitatea şi calitatea serviciilor. De asemenea, este deja recunoscut faptul că între componentele de management al firmei există o relaţie directă, succesele/deficienţele înregistrate în cadrul unui segment având efecte şi asupra celorlalte segmente. Abordarea sistematică a elementelor managementului general impune realizarea unor modele pe baza cărora să se facă planificarea, implementarea, menţinerea si verificarea sistemelor de management. Astfel de modele au apărut pentru prima dată în domeniul calităţii şi al protecţiei mediului, conceptul fiind extins ulterior şi pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Relaţiile directe existente între aceste componente la nivelul managementului general al unei firme au impus stabilirea unor corelaţii şi la nivelul modelelor aferente.

Etapa Planificării

În cadrul acestei etape, angajatorul trebuie să stabilească politica firmei privind securitatea în muncă a propriilor angajaţi şi a contractorilor cu care aceştia intră în contact şi să contureze cadrul general pentru identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor şi punerea în practică a măsurilor de control necesare. Trebuie avute în vedere toate pericolele atât pentru activitatea curentă (transport) cât şi pentru activităţile conexe: parcare şi staţionare pentru odihnă, încărcare, descărcare, curăţarea vehiculului şi remorcii (mai ales dacă aceasta este cisternă sau are altă suprastructură specială). Procesul de planificare continuă cu evaluarea riscurilor şi clasificarea lor gradual în funcţie de probabilitatea ca acestea să producă un eveniment nedorit şi de gravitatea consecinţelor în cazul producerii. Tot în această etapă, se decid şi se planifică acţiunile ce vor fi întreprinse, termenele de realizare a acţiunilor şi persoanele responsabile cu ducerea lor la îndeplinire. De asemenea, trebuie stabilite responsabilităţile şi nivelul de implicare şi participare a managerilor la implementarea măsurilor, ţinând cont de faptul că aceştia vor avea de jucat un rol deosebit de important în asigurarea funcţionării eficiente a viitorului sistem de management. Măsurile de prevenire trebuie luate pornind de la convingerea că Siguranţa în muncă nu trebuie să fie negociabilă.

Etape ale procesului de management al siguranţei în muncă

Începând din acest număr al revistei, intrăm în detaliile procesului de management al siguranţei în muncă. Pentru realizarea unui sistem de management eficient al siguranţei în muncă este necesară parcurgerea mai multor etape înlănţuite într-un proces dinamic.

Aceste etape sunt:

– Planificarea

– Implementarea măsurilor de prevenire

– Monitorizarea şi Verificarea

– Îmbunătăţirea continuă.

Material realizat
cu sprijinul Transport Health&Safety – Lafarge

florin.trusca@lafarge.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.