Mazăre, în conflict de interese

ANI a cerut ieri Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să îl cerceteze pe primarul Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun, al căror asociat este în relaţii comerciale cu Mazăre în alte 8 societăţi. Astăzi, Mazăre o ameninţă pe inspectoarea ANI cu plângere penală.

„Ieri am primit o adresă de la ANI prin poştă. A plecat de la ANI pe 4 decembrie, adică vineri, şi luni a ajuns la mine, în care mă înştiinţa să spun punctele de vedere privitor la contractele de pază şi cele cu Soti, pe care le verifică. Dacă nu trimiteam un punct de vedere în termen de 15 zile de când am primit hârtia, atunci va întocmi un raport pe care îl va înainta instituţiilor abilitate. Dacă doamna inspector nu s-ar fi grăbit, i-aş fi dat nişte documente şi probabil că nu ar mai fi făcut plângerea respectivă. Pentru că s-a grăbit, o recuz ca inspector, o să-i fac plângere penală pentru abuz în serviciu pentru că nu a respectat termenul şi am să-i cer daune, nu ştiu ce valoare, nu m-am gândit încă”, a spus edilul Constanţei”, a declarat edilul, la sediul IPJ, unde merge regulat deoarece este cercetat sub control judiciar într-un alt dosar de corupţie.

Radu Mazăre a spus că „ANI m-a mai reclamat la DNA Constanţa şi în 2009, pentru acelaşi motiv, că Soti şi Telegraf au câştigat contracte de la Primărie şi în Soti iar Telegraf este acţionar domnul Strutinsky şi că eu sunt acţionar cu Strutinski la hotel şi alte societăţi”.

„În martie 2012, DNA a decis neînceperea urmăririi penale pentru conflict de interese deoarece calitatea de asociat sau acţionar în cadrul unei societăţi comerciale nu presupune efectuarea unor acte de comerţ între asociaţi”, a explicat primarul Constanţei.

Radu Mazăre susţine că şi judecătorii i-au dat dreptate. Înainte să primească NUP de la procurori, acesta a atacat în instanţă raportul ANI, iar Curtea de Apel Galaţi i-a dat câştig de cauză şi l-a anulat.

3 dosare penale

Radu Mazăre este cercetat penal în 3 dosare instrumentate de DNA. În primul, care se judecă deja din 28 octombrie 2008, edilul este acuzat de atribuirea nelegală a unor terenuri dar magistraţii s-au blocat de aproape 2 ani în expertizarea lor. Împreună cu Mazăre sunt deferiţi justiţiei 36 de inculpaţi: foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa, mandatari şi notari publici.

Într-un al doilea dosar, edilul PSD este acuzat că a primit şpagă 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern – arestat preventiv într-un alt dosar -, pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul „Henri Coandă” din Constanţa. În al treilea dosar penal, Mazăre a intrat în vizorul anchetatorilor după ce nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.