Medicul Elena Munteanu a fost condamnată, miercuri, de un complet de judecată al Tribunalului Judeţean Bacău, la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi interzicerea, ulterior, timp de 3 ani, a unor drepturi, inclusiv cel de a profesa în calitate de medic. Ea a comis 33 de fapte de luare de mită, dar şi infracţiunile de trafic de influenţă, dare de mită şi exercitarea, fără drept, a profesiei de farmacist.
Elena Munteanu fusese arestată preventiv în luna octombrie 2012, deoarece a primit, în mod repetat, diferite sume de bani la evaluările anuale a copiilor cu dizabilităţi, dar şi pentru menţinerea gradului de handicap a unora dintre aceştia.
În plus, pe timpul efectuării unei percheziţii, anchetatorii au ridicat din cabinetul personal al medicului băcăuan medicamente cu care au încărcat un camion. Flacoanele cu pastile erau donaţii făcute de mai multe firme din străinatate şi ar fi trebuit distribuite gratuit copiilor bolnavi. Doctoriţa le vindea însă la bucată, la preţuri inventate de ea. Cele mai multe medicamente ridicate de anchetatori din cabinet erau expirate.
Alţi 6 inculpaţi în acest caz au primit pedepse cu suspendare cuprinse între 3 luni şi 2 ani.
Decizia tribunalului băcăuan poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bacău. (M.S.)