Neaga: Nu pierdem fondurile europene pentru drumuri şi poduri. Ok-ul CE pe Master Plan întârzie

CNADNR SA a cerut Ministerului Fondurilor Europene “fazarea unor proiecte” de reabilitare a drumuri naţionale şi poduri rutiere, astfel încât “să nu se piardă finanţarea acestora” din cauza întârzierii aprobării Master Planului General în Transporturi – document pe baza căruia se acordă finanţare europeană în exerciţiul financiar 2014 – 2020.

Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, susţine că fondurile europene nu vor fi pierdute, arătând ce demersuri a făcut pentru fiecare dintre proiectele de reabilitare a drumurilor naţionale şi podurilor aflate în lucru.

“Având în vedere că proiectele de reabilitare se pot desfăşura pe mai multe perioade de finanţare, ţinând seama de unele întârzieri justificate în desfăşurarea proiectelor, CNADNR SA a solicitat Ministerului Fondurilor Europene fazarea unor proiecte, astfel încât să nu se piardă finanţarea acestora”, spune Neaga, într-un comunicat remis redacţiei.

“Considerăm că doar prezentarea strictă a rapoartelor de progres nu este suficientă pentru analizarea unei situaţii”, adaugă el.

“Prin fazarea proiectelor care se suprapun pe cele două perioade de programare POS-T 2007- 2013, POIM 2014-2020, CNADNR SA a asigurat tranziţia financiară şi tehnică între cele două programe operaţionale, evitându-se astfel decomiterea fondurilor europene nerambursabile şi asigurarea unei continuităţi în implementarea acestora”, precizează Neaga.

CNADNR prezintă demersurile făcute pentru continuarea şi finalizarea tuturor proiectelor de reabilitare a drumurilor naţionale:

“Construirea Variantei de Ocolire a oraşului Târgu Jiu: pentru acest proiect CNADNR SA a depus cererea de finanţare luând în considerare fazarea proiectului, obiectul aplicaţiei fiind exclusiv Faza I, cu finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013.

Pe cale de consecinţă, în data de 16.12.2014, a fost semnat contractul de finanţare nr. 254, prin care se asigură finanţarea corespondentă lucrărilor executate până la finele anului 2015.

Lucrările aferente fazei a II-a vor face obiectul unei cereri de finanţare distincte ce urmează a fi depusă în momentul lansării apelului de proiecte cu finanţare din POIM 2014-2020, eligibilitatea cheltuielilor pentru faza a II-a fiind asigurată din noua perioadă de programare;

Reabilitarea Podului rutier peste Oituz la Poiana Sărată, pe DN 11, km 90+450: pentru acest proiect CNADNR SA a elaborat o cerere de finanţare care a fost deja aprobată de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, urmând ca în cel mai scurt timp posibil să se emită Nota de Aprobare pentru finanţarea acestui obiectiv din POS-T 2007-2013;

Reabilitarea podului Giurgiu, peste Dunăre, pe DN 5, km 64+884: pentru acest proiect a fost semnat contractul de finanţare nr. 255 în data de 16.12.2014, asigurându-se finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea finalizării proiectului în integralitatea sa în cadrul perioadei de programare 2007-2013, CNADNR SA a transmis către Autoritatea de Management pentru POS-T 2007–2013 propunerea de fazare a proiectului în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Modernizarea Centurii Bucureşti A2 – DN2: pentru acest proiect, CNADNR SA are în curs de elaborare cererea de finanţare ce urmează a fi depusă la Autoritatea de Management pentru finanţarea fazei I din fonduri alocate prin POS-T 2007-2013. Cererea de finanţare va prevedea realizarea proiectului în două faze, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Reabilitarea DN 76 (E79) Deva – Oradea: pentru acest proiect, Ministerul Transporturilor a emis în data de 11.12.2013, Ordinul nr. 1513 prin care se aprobă depunerea de cereri de rambursare şi prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea realizării întregului proiect până la finele anului 2015, CNADNR SA a transmis către Autoritatea de Management pentru POS-T 2007–2013 la nivelul lunii mai 2015 propunerea de fazare a proiectului, în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Modernizarea DN 73 Piteşti – Câmpulung – Braşov, km 13+800 – km 42+850; km 54+050 – km 128+250: pentru acest proiect, CNADNR SA a depus cererea de finanţare luând în considerare fazarea proiectului, obiectul aplicaţiei fiind exclusiv Faza I, cu finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013.

În consecinţă, în data de 16.12.2014, Ministrul Transporturilor a emis Ordinul nr. 1668, prin care se asigură finanţarea corespondentă lucrărilor executate până la finele anului 2015.

Lucrările aferente fazei a II-a vor face obiectul unei cereri de finanţare distincte ce urmează a fi depusă în momentul lansării apelului de proiecte cu finanţare din POIM 2014-2020, eligibilitatea cheltuielilor pentru faza a II-a fiind asigurată din noua perioadă de programare;

Construirea Variantei de Ocolire a municipiului Braşov, Tronson I (DN1 – DN11), II (DN11 – DN13) si III (DN13 – DN1) – pentru acest proiect, în data de 06.11.2014 a fost semnat contractul de finanţare nr. 243 prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea finalizării proiectului în integralitatea sa în cadrul perioadei de programare 2007-2013, CNADNR SA a transmis către Autoritatea de Management pentru POS-T 2007–2013 propunerea de fazare a proiectului în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Construirea Variantei de Ocolire a municipiului Caracal: pentru acest proiect, în data de 18.11.2010 a fost semnat contractul de finanţare nr. 40 prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea finalizării proiectului în integralitatea sa în cadrul perioadei de programare 2007-2013, CNADNR SA a inclus acest obiectiv în lista proiectelor fazate, urmând a transmite până la finele lunii iunie către Autoritatea de Management pentru POS-T 2007–2013, propunerea de fazare a proiectului în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, urmând a fi încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Modernizarea Centurii Bucureşti A1 – DN 7: pentru acest proiect, CNADNR SA are în curs de elaborare cererea de finanţare ce urmează a fi depusă la Autoritatea de Management pentru POS-T 2007-2013.

Prezenta cerere de finanţare prevede realizarea proiectului în două faze, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020 şi conţine defalcarea costurilor aferente celor două faze.

Reabilitarea DN 56, Craiova – Calafat (km 0+000 – km 84+020): pentru acest proiect, Ministerul Transporturilor a emis în data de 11.12.2013, Ordinul nr. 1516 prin care se aprobă depunerea de cereri de rambursare şi prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea realizării întregului proiect până la finele anului 2015, CNADNR SA a transmis către Autoritatea de Management pentru POS-T 2007 – 2013 propunerea de fazare a proiectului în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014 – 2020.

Reabilitarea DN 66 Rovinari – Petroşani (km 48+900 – km 126+000): pentru acest proiect, Ministerul Transporturilor a emis în data de 04.12.2013, Ordinul nr. 1490 prin care se aprobă depunerea de cereri de rambursare şi prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea realizării întregului proiect până la finele anului 2015, CNADNR SA a transmis către Autoritatea de Management pentru POS-T 2007–2013 propunerea de fazare a proiectului în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Construirea Variantei de Ocolire Carei: pentru acest proiect, în data de 28.02.2011 a fost semnat contractul de finanţare nr. 56 prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea finalizării proiectului în integralitatea sa în cadrul perioadei de programare 2007 – 2013, CNADNR SA a transmis către Autoritatea de Management pentru POS-T 2007 – 2013 propunerea de fazare a proiectului în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Construirea Variantei de Ocolire a oraşului Săcuieni: pentru acest proiect, în data de 14.01.2011 a fost semnat contractul de finanţare nr. 47 prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Având în vedere imposibilitatea finalizării proiectului în integralitatea sa în cadrul perioadei de programare 2007 – 2013, CNADNR SA urmează să depună propunerea de fazare a proiectului până la finele lunii iunie 2015 în vederea evitării decomiterii fondurilor europene, fiind încadrat ca un obiectiv ce se suprapune pe două perioade de programare, respectiv: POS-T 2007-2013 şi POIM 2014-2020.

Construirea Variantei de Ocolire Craiova Sud: pentru acest proiect, în data de 18.01.2012 a fost semnat contractul de finanţare nr. 94 prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Se estimează că recepţia la terminarea lucrărilor va avea loc în luna octombrie 2015.

Reabilitarea DN 14 Sibiu – Mediaş – Sighişoara, km 3+500 – 51+100 şi km 57+500 – 89+400: pentru acest proiect, Ministerul Transporturilor a emis în data de 17.02.2015, Ordinul nr. 116 prin care se aprobă depunerea de cereri de rambursare şi prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

În prezent se aşteaptă semnarea contractului de finanţare, lucrările fiind deja recepţionate în data de 02.04.2015.

Modernizarea DN 29, Suceava – Botoşani, km 0+000 – km 39+071: pentru acest proiect, în data de 06.11.2014 a fost semnat contractul de finanţare nr. 242 prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Recepţia la terminarea lucrărilor a avut loc în data de 29.01.2015.

Reabilitarea DN 1H, Zalău – Aleşd: pentru acest proiect, în data de 09.02.2010 a fost semnat contractul de finanţare nr. 31/09.02.2010, prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Recepţia la terminarea lucrărilor aferente lotului 2 a avut loc în data de 06.11.2013, urmând ca lucrările aferente lotului 1 să fie recepţionate până la finele lunii iunie 2015, daca sunt îndeplinite toate condiţiile pentru efectuarea recepţiei”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.