UPDATE! Necolaiciuc, eliberat condiţionat

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost eliberat condiţionat de Tribunalul Bucureşti, după ce a executat 9 luni din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni de închisoare, primită în 17 octombrie 2014 pentru o fraudă de 2,7 milioane de euro.

El mai are însă o condamnare, deocamdată în primă instanţă, de 10 ani de închisoare pentru abuz în serviciu prin care compania CFR a fost prejudiciată cu 56,7 milioane de euro.

UPDATE 22 iulie: Mihai Necolaiciuc a fost pus sub control judiciar.

Printre condițiile impuse se află și interdicția de a părăsi teritoriul României, fără acordul judecătorilor, precum și obligația de a se prezenta la Poliție, conform unui program de supraveghere.

Contestaţia la decizia luată de Judecătoria Sectorului 1 în 3 iunie a.c. în acest al doilea dosar se judecă la Tribunalul Bucureşti.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.