Nelu Iordache, liber în Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus în această noapte înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, cu interdicţia de a părăsi Capitala, pentru omul de afaceri Nelu Iordache, judecat pentru fapte de corupţie în două dosare. Decizia instanţei este definitivă.

Tribunalul Bucureşti dăduse anterior aceeaşi sentinţă, dar DNA a atacat-o cu apel. Astfel, omul de afaceri se poate deplasa pe raza Capitalei.

Nelu Iordache, administrator al societăţii Romstrade SRL, a fost trimis în judecată într-un prim dosar în 29 aprilie 2013, în stare de arest preventiv din data de 2 decembrie 2012.

După 1 an şi 5 luni de arest, în 8 mai a.c. a fost plasat în arest la domiciliu.

În acest dosar, Nelu Iordache este acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune, în dosarul deturnării a 31.519.960 de lei reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA pentru primul lot din autostrada Nădlac – Arad, de 22 km, cofinanţat 85% din fonduri europene.

În al doilea dosar, Nelu Iordache a fost trimis în judecată în 16 mai anul acesta, pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 148 km din DN 67C Transalpina, fiind acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

Alături de acesta sunt judecaţi, în acelaşi dosar, firma Romstrade şi mai mulţi şefi de la DRDP Craiova. Dosarul se judecă tot la Tribunalul Bucureşti.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.