O jumatate din Autostrada Timisoara-Lugoj va fi gata inainte de termen; cealalta nici n-a inceput

Primul tronson al Autostrazii Timisoara-Lugoj ar putea fi gata inainte de termen, a estimat ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, la inspectia de sambata pe santier, peste 50% din lucrare fiind terminata deja, desi in contract este prevazut aprilie 2013. Insa al doilea lot nu a intrat inca in lucru, chiar daca oficialul este optimist, anuntand ca finantarea europeana nu s-a pierdut, iar in curand va fi reluata licitatia. Cel mai probabil va intra in executie in toamna, cu un an intarziere, cand se va termina primul tronson. Ca la romani.

Potrivit constructorilor, primul lot al Autostrazii Timisoara-Lugoj, care a intrat in executie in luna octombrie 2011 este 50% finalizat, iar lucrarile vor fi gata in acest an, desi termenul prevazut in contract este aprilie 2013.

“Din ce am observat pe aceasta sectiune, exista toate datele ca aceasta lucrare sa fie terminata inainte de termen. Ma bucur ca la toate podurile s-a lucrat, exista o mobilizare deosebita. La cum stau lucrurile, cred ca in doua-trei saptamani se poate turna asfaltul si sper sa mentineti ritmul acesta, pentru ca, daca il mentineti, puteti termina inainte de termen. Va rog doar sa nu faceti rabat de la calitate, acesta este un lucru care caracterizeaza societatea noastra. Pentru Timisoara este o lucrare importanta, chiar daca discutam de doar 9,5 km. Acesti 9,5 km faciliteaza foarte mult iesirea traficului dinTimisoara. Haideti sa ne uitam la ritm, sa mentinem ritmul si cred ca e gata la vara”, a declarat Alexandru Nazare.

Al doilea lot va fi licitat din nou

Cat despre cel de-al doilea lot al Autostrazii Timisoara – Lugoj, acesta va fi relicitat, dupa ce Comisia Europeana a reclamat smecherii la castigarea licitatiei si era cat pe-aci sa ne retraga finantarea.

Reamintim ca licitatia a fost castigata in primavara lui 2011 de consortiul italian Tirrena Scavi – Societa Italiana per Condotte d’Acqua – Cossi Construzioni, cu o oferta de 445,64 milioane lei, insa rezultatul a fost contestat in justitie de asocierile Tehnologica Radion – Gabriel Couto – Amandio Carvalho – Lena-Rosas – Arcadis si Construcciones Y Promociones Balzola – Robert Alcisa – Puentes din Spania. Prima, care a avut o oferta cu 20 de milioane de euro mai mare, a castigat la Curtea de Apel Bucuresti, in octombrie. Astfel, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale a fost obligata sa reevalueze oferta asocierii condusa de Tehnologica Radion, iar rezultatul licitatiei a fost decis, practic,  de judecatori, lucru reclamat de Comisia Europeana.

Intre timp, s-au facut diligente la Bruxelles, astfel ca nu s-a pierdut finantarea europeana (85% din costul tronsonului, restul de 15% din bani fiind asigurat de la bugetul de stat).

“Despre al doilea tronson trebuie sa stiti ca nu se pierde finantarea europeana. Am vazut speculatii pe aceasta tema, proiectul nu se pierde, este la Bruxelles. In acelasi timp, el va fi relicitat, iar Compania de Drumuri il va scoate in scurt timp la licitatie, tocmai ca sa avem si pe acel tronson un constructor care sa isi faca treaba. Este foarte important sa mentinem aceasta legatura de la Nadlac pana la Sibiu. Trebuie sa inceapa anul acesta tronsonul al doilea”, a spus ministrul Transporturilor.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.