UPDATE 2! O nouă cerere de strămutare a dosarului Voiculescu-ICA

Apărătorii lui Dan Voiculescu încearcă un nou un tertip pentru amânarea verdictului în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), ce se judecă deja de 6 ani. Astăzi, după ce ÎCCJ a decis să judece în 22 iulie contestaţia privind strămutarea dosarului la o altă Curte de Apel decât cea din Bucureşti, un alt inculpat din dosar a făcut cerere de strămutare: Sorin Pantilş. În acest ritm, toţi ceilalţi 9 inculpaţi condamnaţi deja de prima instanţă la câte 5 sau 6 ani de închisoare, în 26 septembrie anul trecut, vor merge, pe rând, pe această cale, pentru a tărăgăna pronunţarea sentinţei definitive.

UPDATE 25 iulie: Judecătorii au respins cererea de strămutare.

UPDATE 17 iulie: Cererea de strămutare depusă de fostul ministru Sorin Pantiș va fi judecată în 25 iulie. Iniţial, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilise pentru 5 septembrie termenul de judecată, dar avocaţii au solicitat preschimbarea acestuia şi le-a fost aprobată.

Mogulul Antenelor declară public, de câte ori are ocazia, că vrea să se termine cât mai repede judecarea dosarului, el a făcut apel împotriva condamnării la 5 ani de închisoare primită în septembrie anul trecut, „la pachet” cu ceilalţi 9 inculpaţi.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat recent că fapta lui Voiculescu de spălare a banilor se va prescrie la sfârşitul anului, o altă faptă fiind deja prescrisă anul trecut înainte de sentinţa Tribunalului Bucureşti.

O cerere de strămutare nu schimbă însă parcursul judecării dosarului. Termenul de 4 august, stabilit de completul Curţii de Apel Bucureşti condus de Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat la închisoare şi pe Sorin Ovidiu Vîntu şi de care fuge acum Dan Voiculescu, rămâne valabil.

La acel termen, instanţa îi va audia pe ultimii 2 inculpaţi şi va rămâne, cel mai probabil, în pronunţare.

Pe de altă parte, vom vedea în curând motivul cererii lui Pantiş de stămutare a dosarului, deoarece el nu mai poate invoca imparţialitatea judecătorilor, aşa cum a făcut Dan Voiculescu, ci trebuie să găsească alt temei bine întemeiat, prevăzut de lege – existenţa unei rude cu inculpaţii printre grefieri etc..

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.