Percheziţii la 21 de evazionişti cu produse petroliere, zahăr şi ulei

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la crimă organizată efectuează vineri 12 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Olt şi Vâlcea, fiind căutate 21 de persoane ce fac parte din clanul “Brătianu” din Drăgăşani, specializat în evaziune fiscală cu produse petroliere, ulei şi zahăr, prin care au prejudiciat statul cu peste 10 milioane de euro. Potrivit unui comunicat al DIICOT, percheziţiile au loc la locuinţele învinuiţilor, precum şi la sediile a 20 de societăţi comerciale administrate de aceştia, prin care efectuau operaţiuni ilegale.

Astfel, învinuiţii au derulat operaţiuni de import de produse petroliere (motorină, benzină, uleiuri) din Bulgaria, pe care le-au introdus şi comercializat pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente.

În acest scop, învinuiţii au întocmit documente false care să ateste că mărfurile au fost fie returnate în Bulgaria, fie exportate în Ungaria, către diferite societăţi comerciale controlate de către membrii grupării.

În aceeaşi modalitate, membrii clanului “Brătianu” au efectuat operaţiuni comerciale cu cantităţi însemnate de zahăr şi ulei brut de floarea soarelui, pentru care în mod fictiv se atesta că erau exportate, deşi în realitate mărfurile erau procesate la fabrici de pe teritoriul ţării, iar produsul finit era comercializat în supermarket-uri din România.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SIF Olt şi lucrătorilor din cadrul SPIR Olt şi BMJ Olt, iar suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.