Piața de transport – evoluție și perspective

2018 marchează 10 ani de la criza financiară. Pe un trend de creștere economică, bazat pe consum, piața de transport a crescut. O spun cifrele oficiale, dar, probabil, doriți să aflați unde vă poziționați în raport cu această creștere. Într-o analiză de business, care este etapa primară a definirii strategiei pe perioada următoare, se evaluează obiectivele financiare și se explică realizarea/nerealizarea acestora, pe categorii de factori.

Ioana Arsenie este expert în strategii de business, cu experiență în consultanță financiară, fiscală și de management, care oferă, prin compania sa, servicii integrate de strategie financiară și contabilitate, pentru antreprenorii români. Ioana are o experiență de peste 17 ani în management strategic și financiar și a ocupat, într-o companie de top din agribusiness, poziții de la CFO, la Financial Business Partner, la nivel național, dar și la nivel de grup, în țări precum Turcia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova, pentru implementarea și actualizarea proceselor financiare, ca parte din direcțiile strategice

Creșterea transportului rutier se vede în numărul de companii active, cu 5,9% mai multe (31.140 companii la 31 decembrie 2017, față de 29.406 companii la 31 decembrie 2016), și, mai ales, în cifra de afaceri globală, unde raportăm o creștere de 12% (de la 35.697.923.707 la 39.990.775.216 lei). Și mai interesant, profitabilitatea netă a acestora a crescut de la 3,9 la 4,2%, iar în valoare – cu 22%, de la 1.397.636.113 de lei la 1.711.509.301 de lei. Mai mult, capitalizarea urmează același trend, cu o majorare de aproximativ 100 milioane de lei, adică 20%.

În 2017, conform datelor furnizate de specialiștii de la ICAP, numărul companiilor de transport rutier cu cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro a fost de 102, față de doar 87 de companii de mărime similară, în 2016. Dacă, la nivel de cifră de afaceri, polarizarea se păstrează, în sensul că doar 102 companii (0,3% din numărul total) realizează aproape 28% din cifra de afaceri globală, totuși, profitabilitatea companiilor mari s-a deteriorat, costul forței de muncă și al motorinei reprezentând, cu siguranță, o parte importantă din explicații.

În acest context, unde se află compania ta?

Pornind de la datele acestea, poți compara performanța ta financiară cu:

  • performanța medie a industriei;
  • rezultate top companii peste 10 milioane de euro;
  • media rezultatelor companiilor similare ca talie cu compania ta;
  • rezultatele anterioare în industrie și în intern, în compania ta.

Analiza financiară se completează cu o analiză SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunități, amenințări), prin care identificăm cauzele rezultatelor și construim, mai departe, strategia de dezvoltare.

Analiza de piață te ajută să definești potențialul de dezvoltare și să stabilești obiectivele pe termen mediu și bugetul pentru investiții.

Să considerăm, de asemenea, variabilele din 2018, care afectează, cu siguranță, profitabilitatea companiilor de transport. Numai motorina a crescut, în ultimele 12 luni, cu 20%.

Te invităm să continui această analiză, cu ajutorul specialiștilor de la ICAP, și să o corelăm în continuare cu date interne, pentru planificarea anului 2019.

Ioana ARSENIE

https://www.facebook.com/IoanaArsenie2015/

www.ioanaarsenie.ro

Tel.: 0727.765.520

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.