Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a sesizat, miercuri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu, patronul OTV, a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prin inducerea în eroare, şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim. Plângerea penală va fi examinată şi se va stabili competenţa în raport de obiectul ei şi valoarea prejudiciului.
Într-un comunicat al Ministerului Economiei se arată că “şeful OPSPI, Remus Vulpescu, sesizează astăzi, 3 octombrie, PICCJ, cu privire la săvârşirea de către numitul Diaconescu Cristian Dan a infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin inducerea în eroare a statului român şi a opiniei publice în ce priveşte existenţa la dispoziţia numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Oltchim de statul român, prin MECMA – OPSPI”.
Ministerul Economiei se disculpă, precizând că “intenţia numitului Diaconescu Cristian Dan, de a deturna procedura de privatizare prin înşelăciune publică şi uz de fals, în scopul de a obţine notorietate şi, eventual, în alte scopuri care urmează a fi stabilite de autorităţi, nu era previzibilă şi nu a putut fi constatată oficial înaintea zilei de 1 octombrie, când activitatea infracţionala a numitului Diaconescu Cristian Dan a şi fost stopată”.
În comunicat se mai arată că Diaconescu a săvârşit deliberat activitatea infracţională, care “prezintă elemente transfrontaliere”, acţiune prin care a perturbat “deosebit de grav” activitatea Oltchim şi a OPSPI.
Multiple acţiuni deliberate
“Se apreciază că activitatea infracţională reclamată a fost săvârşită prin multiple acţiuni deliberate, având drept scop dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al licitaţiei organizate pentru privatizarea Oltchim şi a drepturilor decurgând din această calitate, de numitul Diaconescu Cristian Dan. Se apreciază că activitatea infracţională reclamată prezintă elemente transfrontaliere”, potrivit Ministerului Economiei.
Totodată, în comunicat se precizează că patronul OTV a utilizat înscrisuri false pe care le-a întocmit sau obţinut de la terţe persoane.
Ministerul Economiei mai arată că procedura de licitaţie privind vânzarea acţiunilor statului la Oltchim a fost organizată fără încălcarea vreunei dispoziţii legale şi a fost destinată să stimuleze participarea unor investitori români sau străini care, împreună cu Guvernul, să asigure redresarea combinatului chimic şi soluţionarea urgentă a problemelor sociale generate de “ruinarea Olchim prin administrarea defectuoasă din ultimii ani”.
Vulpescu a demisionat cu scuze
Remus Vulpescu a făcut plângerea penală înainte de a demisiona, el cerându-şi totodată scuze publicului şi conducerii statului român pentru insuccesul licitaţiei organizate în 21 septembrie pentru privatizarea S.C. Oltchim S.A.
Alexandru Alexe, directorul Direcţiei de privatizare şi atragere de investiţii din OPSPI, va prelua interimar conducerea OPSPI, până la numirea noului şef al instituţiei.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie va fi demis după încheierea procesului de privatizare a Oltchim. El a rămas însă pe post, deşi premierul Victor Ponta a avertizat înainte de licitaţie că “ministrul Chiţoiu răspunde cu capul”.
Magda SEVERIN