Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au început urmărirea penală a unui poliţist rutier din cadrul Poliției municipiului Drăgășani, care din august anul trecut până acum câteva zile a reuşit să comită mai multe tipuri de infracţiuni de corupţie. Anchetatorii au dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar.
Agentul de poliţie este acuzat de următoarele infracțiuni:
- luare de mită;
- abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații;
- efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Redăm integral comunicatul Direcţiei generale Anticorupţie (DGA) remis redacţiei:
„Din probele administrate în cauză a reieșit că, la data de 13.08.2014, polițistul, în timp ce exercita atribuțiile de serviciu pe DN 64, pe raza com. Prundeni, jud. Vâlcea, a pretins și primit de la un conducător auto suma de 400 lei pentru a nu dispune măsuri de sancționare contravențională ca urmare a faptului că îl depistase circulând cu o viteză mai mare cu 50 km/h față de limita maximă legală admisă pentru sectorul respectiv de drum.
Totodată s-a stabilit faptul că, la data de 19.10.2013, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza mun. Drăgășani, inculpatul a identificat în trafic un autovehicul care efectua transport de balast, fără a deține tichet de cântar, însă nu a dispus măsuri de sancționare contravențională conform prevederilor legale, sancțiuni care ar fi trebuit aplicate furnizorului, conducătorului auto și beneficiarului, suma minimă a sancțiunilor care trebuiau aplicate fiind de 6.500 lei.
În urma cercetărilor s-a mai stabilit faptul că, la data de 30.09.2014, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul a furnizat unei persoane informații din bazele de date ale M.A.I. referitoare la datele de identitate ale proprietarului unui autovehicul, la solicitarea acesteia, permițând astfel accesul unei persoane neautorizate la astfel de informații nedestinate publicității, în scopul obținerii unor sume de bani sau alte foloase.
De asemenea, s-a stabilit și faptul că, în perioada octombrie 2013-noiembrie 2014, inculpatul a realizat operațiuni comerciale, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția îndeplinită, în scopul obținerii, pentru sine ori pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase, prin aceea că a organizat și condus efectiv activitatea de achiziție și comercializare a unui număr de peste 1.000 anvelope second hand.
La data de 27.11.2014, urmare a mandatelor emise de instanța de judecată și ordonanțelor de delegare emise de procuror, ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza mun. Drăgășani și două percheziții asupra autovehiculelor folosite de inculpat, fiind identificate bunuri și înscrisuri care prezintă interes pentru cauză.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a polițistului cât și a altor persoane implicate în săvârșirea faptelor.
În administrarea probatoriului s-a colaborat cu Serviciul Român de Informații și s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. (M.S.)