Premierul Victor Ponta a fost audiat în această dimineaţă, ca martor, de instanța Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care judecă dosarul fraudelor de la Referendumul din iulie 2012 de demitere a președintelui Traian Băsescu. Prim-ministrul le-a spus judecătorilor că, pe baza informaţiilor pe care le-a avut ca președinte al PSD, copreședinte al USL şi premier, nu are cunoștințe să fi făcut cineva vreo schemă de fraudare a votului prin folosirea aplicației incriminate ulterior de procurorii DNA, iar Liviu Dragnea și Eduard Hellvig sunt responsabilii desemnați de conducerea USL pentru buna desfășurare a campaniei.
Întrebat la ICCJ dacă a primit în ziua referendumului, de la numărul 1855, un sms cu semnătura “Liviu Dragnea”, Ponta a răspuns: “Nu-mi amintesc dacă am primit pe telefonul personal, dar cunoşteam că se transmiteau de la centru, prin sms, exclusiv îndemnuri la vot. Pentru a nu fi impersonale, erau semnate, dar nu le transmitea Dragnea personal, era imposibil. E un sistem sms folosit de operatorii de telefonie pentru alte tipuri de campanie, umanitară, publicitară.
Ponta a susținut că de la alegerile prezidenţiale din 2009, PSD a decis să aibă un sistem de verificare a prezenţei electorale, cum au avut şi alte partide.
“Când am devenit preşedinte PSD, am decis să avem acest sistem, folosit prima dată de PSD la alegerile locale din iunie 2012, apoi la toate tipurile de scrutin, inclusiv la cel din noiembrie 2014, la fel ca alte partide”, a spus Ponta, în faţa instanţei.
Întrebat dacă a participat la şedinţa Comitetului Executiv de partid care a aprobat acest sistem, Ponta a spus că, iniţial, în şedinţa USL s-a decis ca responsabilii de campania pentru referendum să fie Liviu Dragnea, din partea PSD, şi Eduard Hellvig (actualul director al Serviciului Român de Informaţii – SRI), din partea PNL.
La insistența magistraților, Ponta a admis că în şedinţele fiecăruia dintre partidele USL a fost prezentată aplicația și au fost puse în aplicare deciziile comune.
“Cunoşteam aplicaţia şi funcţionarea, cu sms-uri de la reprezentanţii noşti în secţii şi date încărcate în soft. Principala condiţie în baza căreia USL a aprobat acest sistem a fost ca astfel să fie verificată doar prezenţa la vot, aşa cum procedau şi alte partide. Sistemul permitea şi transmiterea rezultatelor din procesele verbale consemnate în secţiile de votare, după închiderea urnelor”, a spus Ponta, adăugând că se permitea astfel o “numărătoare paralelă” efectuată de toate partidele, extrem de apropiată de rezultatele oficiale.
Întrebat dacă prin această aplicaţie erau transmise, în timpul zilei, şi voturile cu “Da” sau “Nu”, Ponta a răspuns negativ, insistând că în timpul zilei sistemul permite doar transmiterea prezenţei la vot și că este imposibil ca rezultatul să fie cunoscut în timpul votului.
La termenul de astăzi al procesului s-au prezentat atât Liviu Dragnea, cât și ministrul Apărării, Mircea Dușa.
Două condamnări la închisoare cu suspendare
ÎCCJ a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul “Fraude la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane. Judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.
Două luni mai târziu, în ianuarie 2014, doi dintre inculpați – soții Marius și Cristina Preduț – și-au recunoscut faptele, fiind judecați apoi în procedură de urgență și condamnați, câteva luni mai târziu (2 iulie), la închisoare cu suspendare.
Fraudă prin SMS
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Alături de el au fost deferiți justiției 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt, pentru falsificarea documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători – ”infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării”, potrivit DNA.
Concret, “ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate”.
„În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Amintim că, în ciuda mobilizării generale a USL și a numărului masiv de 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea Președintelui României, la referendumul din 29 iulie 2012 nu s-a întrunit pragul de 50%+1 din numărul total al alegătorilor (peste 18,2 milioane), astfel că magistrații Curții Constituționale au invalidat scrutinul iar Traian Băsescu și-a continuat mandatul la Cotroceni.
Magda SEVERIN