După ce a primit certificările ISO 9001 şi 14001 prin intermediul Dekra, Practicom a fost auditată şi a obţinut certificatul pentru standardul ISO 28000, care reglementează transporturile şi depozitarea, devenind, potrivit directorului firmei Ionel Cipere, prima companie autohtonă care deţine acest tip de certificare.
Practicom a pus accent în 2014 pe training şi pe elemente de organizare care pot face diferenţa în asigurarea calităţii. „Procedurile le-am început în luna martie, prin intermediul unor cursuri de management şi comunicare destinate comitetului director. În paralel, am demarat pregătirea angajaţilor, pentru ca, ulterior, consultanţii să îşi intre în atribuţii pentru obţinerea certificărilor“, a explicat Ionel Cipere, subliniind că au fost realizate eforturi mari în 2014, ţinând cont de faptul că activitatea de certificare s-a suprapus peste implementarea ERP-ului. Rezultatul a reprezentat însă un succes important, ţinând cont că au fost obţinute toate cele trei certificări.
Securitatea, urmărită mai ales în detalii
„Am trecut prin toate etapele, am analizat şi ne-am însuşit tot ceea ce presupune un sistem de management integrat. Reprezentanţii Dekra ne-au explicat că, în prezent, se manifestă o tendinţă clară de a se pune accent pe securitate. Iar pentru noi, securitatea a fost o componentă importantă verificată în cadrul auditului la toate nivelurile“. Directorul Practicom a explicat că analiza a urmărit o arie extinsă de indicatori, plecând de la „expunere pe client“ până la modul în care sunt păstrate cheile de rezervă ale maşinilor. De exemplu, după prezentarea locului special amenajat unde se află cheile maşinilor, a fost analizat nivelul de securitate al birourilor unde se află acestea, evaluându-se cât de uşor le-ar putea fi unor şoferi nemulţumiţi să intre, să ia o cheie şi să pună o maşină în funcţiune. „Un element de securitate apreciat de auditori a constat în faptul că în tabloul cheilor nu sunt trecute numerele de înmatriculare ale maşinilor, ci seria de şasiu“, a mai explicat Ionel Cipere, subliniind că analiza a urmărit toată activitatea până la cele mai mici detalii, de la senzorii de pe uşi până la modalitatea în care se verifică dacă şoferului i-a fost ridicat permisul. „Am implementat această măsură, iar şoferii trebuie acum să ne prezinte permisul de conducere, fizic, completându-se un tabel care include detaliile controlului – cine a verificat, la ce oră etc. Astfel, o dată pe săptămână, se verifică vizual maşina, actele de la bord, licenţa de transport şi, mai nou, permisul auto. De asemenea, este foarte important să cunoaştem în ce situaţii asigurarea nu despăgubeşte, iar pentru a evita o astfel de situaţie, maşinile trebuie să fie parcate sub pază, contra cost, existând o procedură prin care şoferul să nu poată să oprească în alte locuri. Un alt aspect asupra căruia s-a insistat a ţinut de securitatea rutei alese şi de procedura adoptată în cazul în care nu este semnal GSM. O sugestie din partea consultanţilor a fost ca atunci când vine un nou angajat şi i se dă un telefon, să aibă memorate deja numerele esenţiale de telefon care se află în proceduri. Menţionez că pentru a respecta norma ISO, avem obligaţia să luăm legătura cu clienţii şi să facem proceduri comune, care sporesc nivelul de siguranţă al mărfii“, a mai arătat directorul Practicom, subliniind că, de pe urma auditului, s-a câştigat foarte mult know-how, mai ales în situaţia în care consultanţii au completat auditul prin prezentarea unor situaţii cu care s-au confruntat, reprezentând exemple din care managementul a putut învăţa lucruri noi.
Distribuţie în Ungaria
Flota Practicom este formată în prezent din 143 de vehicule, depăşindu-se previziunile pentru 2014, care vizau 120 de maşini, după ce, la finalul lui 2013, în parcul companiei se aflau 79 de unităţi. „Din punctul de vedere al numărului angajaţilor, ne-am propus ca la finalul acestui an să fim 230, dar vom ajunge la 287. Din punct de vedere financiar, ţinta noastră era să depăşim o cifră de afaceri de 5 milioane euro, iar acum preconizăm să închidem anul la peste 5,2 milioane. Pe partea de depozitare, am depăşit pragul de 3.000 mp însumaţi“, a arătat Ionel Cipere, menţionând că Practicom operează un depozit multi-client la Bucureşti, în timp ce facilităţile logistice din Braşov, Bacău, Cluj şi Deva sunt dedicate. Practicom operează din octombrie un depozit inclusiv în Erd, lângă Budapesta, de unde realizează operaţiuni de distribuţie pentru unul dintre clienţi pe teritoriul Ungariei. „Noutatea absolută, în urma căreia am şi depăşit cifra de afaceri propusă, este câştigarea unei licitaţii pentru distribuţie naţională în Ungaria. Am demarat activitatea pe teritoriul Ungariei în 28 octombrie iar în prezent avem 25 de angajaţi români acolo“, a precizat Ionel Cipere, explicând că Practicom a fost invitată să participe la un tender de distribuţie pentru subsidiara unui client pe care compania îl deserveşte în România. „La baza deciziei lor, a stat istoricul nostru şi nivelul foarte bun al KPI. Pentru acest task am alocat un număr de 24 de maşini, sub 3,5 t, toate înmatriculate în România. Avem un dispecer la Bucureşti care vorbeşte limba maghiară, dar şi un country manager în Ungaria – o tânără de 28 de ani care are în subordine 24 de şoferi. Toţi angajaţii noştri de acolo ştiu să citească, să scrie şi să vorbească maghiara, nouă dintre ei având dublă cetăţenie.“ Directorul Practicom a arătat că, potrivit discuţiilor purtate cu reprezentanţii casei de avocatură cu care compania are contract peste graniţă, nu există reglementări maghiare care să împiedice realizarea serviciului de distribuţie cu maşini înmatriculate în România. „Suntem preocupaţi să satisfacem nevoile clientului actual, care nu sunt mici. Ne-au prezentat business-plan-ul lor până în 2017 şi ne-am dat seama că mai avem mult de lucru acolo. Consider că suntem partener în logistică în momentul în care intuim nevoile clientului şi ne putem pregăti pentru cerinţele lui viitoare de aşa manieră încât să nu ajungem să îi spunem «nu», pentru ca el să se poată concentra pe core business-ul lui, ştiind că partenerul său îl poate susţine pe segmentul de logistică“, a concluzionat directorul Practicom.
Ionel Cipere, director general Practicom:
„Consultanţii Dekra nu şi-au exprimat mirarea doar pentru faptul că au primit o solicitare de certificare ISO 28000 din România, ci, în special, pentru faptul că nu am făcut-o la cererea unui client, ci din proprie iniţiativă.“
„Astăzi vorbim despre Practicom ca despre o companie mult mai bine organizată, mai atentă la detalii, unde se pune accentul pe calitatea serviciului. Vrem să prezentăm clienţilor o companie sigură, de încredere, care prestează servicii la un nivel foarte ridicat.“
Meda BORCESCU
meda.borcescu@ziuacargo.ro