Mircea Cosma, şeful CJ Prahova, şi fiul său, deputatul Vlad Cosma, ambii de la PSD, sunt urmăriţi penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru comiterea a 3 fapte de trafic de influenţă. Vlad Cosma este acuzat că a primit peste 4,4 milioane lei de la reprezentanţii unor firme pentru ca acestea să obţină contracte cu Consiliul Judeţean controlat de tatăl său. Andreea Cosma, sora deputatului şi fata şefului CJ Prahova, este şi ea urmărită penal, încă din toamna anului trecut, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul în care este acuzat Marcel Păvăleanu, fost angajat al SGG. Mircea Cosma a fost scos încătuşat de la audieri (după 3 ore), semn că va fi reţinut de anchetatori. El deţine şi funcţia de preşedinte al PSD Prahova.
UPDATE 11 aprilie: Cosma tatăl şi fiul au fost trimişi în judecată. Dosarul se va judeca direct la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), având în vedere calitatea de înalt demnitar al lui Cosma fiul.
UPDATE 12 februarie ora 20.00: Mircea Cosma va face arest la domiciliu iar Alixandrescu a fost pus sub control judiciar, au decis magistraţii ÎCCJ. Procurorul de caz a făcut recurs.
UPDATE 12 februarie: Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se va reuni abia luni pentru a decide ce fel de aviz dă cererii Parchetului General de ridicare a imunităţii lui Vlad Cosma.
UPDATE 22.00: Mircea Cosma a fost internat la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență.
UPDATE 20.00: A fost reţinut şi Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcției Patrimoniu (ce avea în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită (3 acte materiale) și abuz în serviciu (3 acte materiale).
Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale a rezultat că, în perioada 2012– 2013, inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu o altă persoană apropiată au pretins și au primit de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale – denunțători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăți comerciale controlate în fapt de către inculpatul Alexe Răzvan, informează DNA.
Sumele de bani au fost pretinse de către cei doi în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele C. J. Prahova, Cosma Mircea (tatăl lui Cosma Vlad Alexandru) și Alixandrescu Daniel Adrian (director al Direcției Patrimoniu), astfel încât societățile respective să obțină de la C.J. Prahova, lucrări și servicii curente de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă, supraevaluate și pentru a deconta cu prioritate a unor lucrări deja efectuate, în temeiul unor contracte anterioare.
UPDATE 18.40: Mircea Cosma a suferit un puseu de tensiune şi nu a putut fi încarcerat. El a fost dus de procurorii DNA la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde este consultat de un cardiolog. Vom vedea dacă în acest fel va scăpa de arestarea preventivă, aşa cum a procedat acum câţiva ani un alt baron judeţean – Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş.
UPDATE: 17.10: DNA cere avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea lui Radu Cosma.
UPDATE ora 16.00: Mircea Cosma a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi va fi prezentat Instanţei Supreme, cu propunerea de arestare preventivă.
Redăm comunicatul transmis de DNA în urmă cu câteva minute:
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul:
COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat în Parlamentul României, vicepreședinte al unui partid, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență (trei acte materiale), și
urmărirea penală față de suspectul COSMA MIRCEA președintele Consiliului Județean Prahova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență (trei acte materiale).
Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale au rezultat indicii rezonabile că inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins și a primit în perioada 2012 – 2013 de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale –denunțători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăți comerciale, pe care, în fapt, aceștia le controlau.
Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele C. J. Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru) astfel încât societățile respective să obțină, de la instituția publică, lucrări și servicii curente de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă supraevaluate, dar și decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând „comisioanele” conform înțelegerilor cu cei doi inculpați”.
Cei doi inculpaţi au fost chemaţi astăzi la sediul DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, unde au fost audiaţi şi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.
După gratii, lângă Alexe şi Păvăleanu
Anchetatorii anticorupţie au ridicat săptămâna trecută, pentru a doua oară, documente de la sediul CJ Prahova, în dosarul în care Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova, este acuzat de trafic de influență. Acum, procurorii DNA cer judecătorilor ca preşedintele CJ, Mircea Cosma, să intre după gratii, lângă Alexe, dar şi lângă Păvăleanu.
Alexe este arestat preventiv din 14 noiembrie anul trecut, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, în dosarul în care Marcel Păvăleanu, fost angajat al Secretariatului General al Guvernului (SGG), şi 5 complici, sunt deja după gratii, din 19 octombrie, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro.
În acelaşi dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti au început urmărirea penală în 5 noiembrie împotriva Andreei Cosma, fiica şefului CJ Prahova, Mircea Cosma (PSD). Cei opt au organizat achiziţii şi livrări de mărfuri şi servicii făcute prin aproximativ 60 de societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Prahova, unele de tip „fantomă”.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații (SRI).
Magda SEVERIN