Bogdan Lehel-Lorand, preşedintele Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), susţine că instituţia pe care o conduce nu a blocat procedura de atribuire a contractului de concesiune a lucrărilor pentru construirea autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov km 110+600 – KM 168+600, şi că premierul Victor Ponta a fost dezinformat în acest sens. În şedinţa de guvern din 4 ianuarie, prim-ministrul l-a atacat frontal: “Eu ştiu cine şi de ce l-a pus acolo pe dl preşedinte. Nu mă interesează apartenenţa lui politică, mă interesează că nu o să stau să nu fac Comarnic-Braşov că nu vrea el. Vă rog să găsiţi soluţia juridică, în aşa fel încât direct la instanţă o să găsim resursa bugetară. La Tribunalul Bucureşti se pronunţă judecătorii şi dăm drumul la proiecte, că altfel o să ne trezim peste 4 ani că nu ne-a lăsat dl preşedinte de la CNSC – pe care nu-l cunoaşte nimeni – şi autostradă tot nu o să avem”.
“CNSC nu a blocat procedura sus-menţionată, cum în mod eronat s-a interpretat. Nu poate bloca, de altfel, nicio procedură, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, deciziile de suspendare pe care le pronunţă (în cazurile prevăzute expres de lege) acţionează numai după soluţionarea pe fond a cauzei, adică în maximum 20 de zile de la completarea dosarului”, precizează preşedintele CNSC, într-un comunicat.
În 4 ianuarie, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului fondurilor europene, Eugen Teodorovici, să găsească soluţia juridică pentru a schimba situaţia de la CNSC, care a suspendat licitaţia pentru Autostrada Comarnic-Braşov.
“Domnule ministru Teodorovici, împreună cu ANRMAP şi cu Justiţia, să-mi găsiţi soluţia juridică, că nu mai sunt dispus să înghit abuzurile şi şmecheriile de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dumneavoastră v-aţi agitat, aţi scos la concesiune Comarnic-Braşov – că până facem cu sens unic, dublu, triplu, dacă nu facem autostradă, tot o să ne blocăm pe Comarnic-Braşov. CNSC a muncit tare pe 21 decembrie şi a suspendat procedura”, a spus primul-ministru, la începutul şedinţei Guvernului.
Suspendare doar un pic
Şeful CNSC a explicat însă, luni, că în speţa menţionată de premier, completul nr. 11 din cadrul Consiliului a admis cererea de suspendare formulată prin contestaţia introdusă de China Communications Constructions Company Limited, pronunţând, în acest sens, în data de 21 decembrie 2012, Decizia nr. 1001S/C11/5822.
Dar suspendarea a acţionat numai până în 3 ianuarie 2013, “atunci când completul de soluţionare căruia i-a fost repartizat dosarul, în mod aleatoriu, a soluţionat pe fond cauza, pronunţând Decizia nr. 3/C11/5822”.
Prin decizia respectivă s-a admis, în parte, contestaţia formulată de către China Communications Construction Company Limited, dispunându-se remedierea anunţului de participare şi a fişei de date a achiziţiei, mai precizează şeful CNSC.
O mică “dezinformare”
“Ca atare, se observă că Decizia nr. 3/C11/5822 a fost emisă în data de 3.01.2013, în numai 3 (trei) zile lucrătoare, anterior declaraţiilor domnului prim-ministru Victor Ponta din data de 04.01.2013, nu ulterior acestora, aşa cum s-a lăsat să se înţeleagă şi greşit a fost menţionat în mass-media”, explică preşedintele CNSC.
El consideră că premierul Victor Ponta a făcut afirmaţia “ca urmare a unei dezinformări”.
“Prin urmare, dacă în data de 04.01.2013, cei care l-au ‘informat’ pe dl prim-ministru Victor Ponta în cadrul şedinţei Guvernului cu privire la stadiul soluţionării contestaţiei ar fi întreprins diligenţele minime de a se interesa cu privire la dosarul în cauză ar fi aflat că CNSC a soluţionat pe fond contestaţia în urmă cu o zi, respectiv în data de 03.01.2013. Din acest motiv, considerăm ca afirmaţiile d-lui prim-ministru Victor Ponta, a cărui bună credinţă nu o punem la îndoială, au fost făcute ca urmare a unei dezinformări”, consideră preşedintele CNSC.
Membrii CNSC jură că sunt apolitici
“În ceea ce priveşte preşedintele CNSC şi ceilalţi membri ai Consiliului, facem precizarea că aceştia sunt apolitici, în cazul acestora fiind stabilit prin lege acelaşi regim al incompatibilităţilor ca şi în cazul magistraţilor. Preşedintele CNSC are numai atribuţii administrative şi manageriale şi participă numai la soluţionarea cauzelor ce au fost repartizate completului din care face parte, în calitatea sa de consilier de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice, fără a avea vreo ingerinţă în deciziile pronunţate de alte complete, cum este cazul în prezenta cauză”, precizează Bogdan Lehel-Lorand.
El dă asigurări instituţiilor publice şi mediului de afaceri că “CNSC va continua să participe activ şi în anul 2013 la sprijinirea şi dezvoltarea absorbţiei fondurilor europene, prin soluţionarea cu celeritate a contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, cu respectarea întocmai a principiilor consacrate de legislaţia în materie”.
Ministerul Transporturilor, la atac
Atacul împotriva CNSC a continuat, luni, cu acuze din partea Ministerului Transporturilor, care consideră, la rândul său, Consiliul vinovat de blocarea a două investiţii importante în infrastructură.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU