Florin Nidelea, primarul comunei Clejani, jud. Giurgiu, nu poate justifica peste 93.000 de euro, a anunţat, vineri, Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a sesizat ANAF pentru verificări privind suspiciuni de evaziune fiscală, dar şi Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru cercetări privind tranzacţii financiare suspecte. Totodată, ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru începerea acţiunii de control privind modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Florin Nidelea şi soţia sa.
Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă, precizează Agenţia Naţională de Integritate.
Astfel, primarul îşi va pierde funcţia – asta dacă nu mai trage de timp atacând decizia în justiţie. Oricum, Curtea de Apel îl va lua şi ea la puricat.
Până acum, constatările ANI au fost confirmate în proporţie covârşitoare de instanţe, iar cazuri celebre – ca parlamentarii Sergiu Andon, Mircea Diaconu, sau chiar fostul membru al CNSAS, Mircea Dinescu – au rămas cu decizie definitivă de incompatibili.
Florin Nidelea a fost reales anul acesta primar al comunei Clejani, însă banii la care face referire ANI sunt în timpul primului său mandat de edil.
Astfel, evaluarea începută de ANI în 30 decembrie 2010 a arătat că există o diferenţă de 390.255,50 de lei (aproximativ 93.361 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de primarul Florin Nidelea, împreună cu soţia sa, Gheorghiţa Nidelea, în perioada 18 iunie 2008 – 31 decembrie 2010.
Concret, Nidelea şi soţia sa au avut venituri salariale de 74.777 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 465.032,50 de lei, rezultând acea diferenţă nejustificată.
Florin Nidelea a fost informat în 15 februarie 2011 şi în 2 octombrie 2012 despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. Primarul din Clejani a depus la dosarul de evaluare mai multe puncte de vedere, în 4 mai 2011, 28 martie, 16 octombrie şi 7 noiembrie 2012, precizează , arată Agenţia Naţională de Integritate.
Magda SEVERIN