Parchetul General a început urmărirea penală a 8 membri din Comisia de Fond Funciar a comunei Nana, între care se numără şi primarul Gheorghe Dobre. Acuzaţiile sunt de conflict de interese şi de abuz în serviciu, în dosarul privind trecerea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al oraşului Fundulea, operaţiune începută în urmă cu 9 ani. Pe scurt, anchetatorii spun că unii dintre localnici au fost împroprietăriţi pe nedrept. Ei au vândut parcelele unei firme italiene, de la care Ioana Băsescu a cumpărat anul trecut în septembrie aproape 300 de hectare de pământ.
Însă Parchetul nu anchetează modul în care fiica preşedintelui a cumpărat terenul, tranzacţia fiind perfect legală între o persoană privată şi o firmă oarecare, ci felul în care oamenii din Nana au fost împroprietăriţi pe Legea 18/1991. De altfel, numele Băsescu nici nu apare în anchetă.
Dar anunţul de astăzi al procurorilor survine după aproape 6 luni în care o Comisie parlamentară de anchetă, înfiinţată de PSD, a ţinut zilnic subiectul în atenţia publicului în studiourile Antenei 3, ca temă principală de acuzaţie la adresa preşedintelui Traian Băsescu.
Redăm integral comunicatul Parchetului General remis astăzi:
“Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În continuarea cercetărilor care se efectuează în dosarul penal având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus prin ordonanţă, la data de 16.05.2014, continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii:
• NICULAE TUDORIŢA, DECU FLORIAN şi NEAGU MARIUS GELU, DOBRE MARIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale;
•DOBRE GHEORGHE, STOLEA GEORGICĂ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu;
• PREDA SIMONA ALINA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale;
• MANEA CONSTANTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că suspecții, în perioada 2005-2010, în calitate de membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, au participat la analizarea, verificarea, soluționarea și înaintarea în vederea validării cererilor depuse de către ei înșiși, rude ori afini ai lor, având ca obiect constituirea ori reconstituirea dreptului de proprietate a unor suprafețe de teren agricol.
În aceeași perioadă, prin îndeplinirea defectuoasă ori neîndeplinirea aribuțiilor ce le reveneau, au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane care nu erau îndreptățite să le primească, fiind prejudiciat în acest mod domeniul privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate cu încălcarea dispozițiilor legale.
La baza emiterii titlurilor de proprietate au stat înscrisuri falsificate (printre care și certificate de stare civilă), prin contrafacerea conținutului și folosirea de formulare tipizate elaborate în afara cadrului legal.
Pe parcursul derulării cercetărilor, vom informa opinia publică“.
Magda SEVERIN