Circulaţia sufocantă, bară la bară, prin localităţile timişene de pe DN6 va fi în curând istorie. Astăzi, 1 octombrie, echipe specializate au pornit lucrările de marcaj rutier pe lotul 2 al autostrăzii A1 Timpşoara – Lugoj, pentru început pe overpasul de la km 65, spre Petrovaselo, iar probabil de săptămâna viitoare pe porţiunea de autostradă terminată cu asfalt de uzură – în prezent pe circa 14 km – pe directia de mers spre Lugoj.
În rest, constructorul se concentrază pe ultimele lucrări la overpasuri. Acestea sunt, în mare, terminate: se nivelează taluzurile rampelor de acces pe overpas, se montează parapetele metalice şi urmează marcajele.
În continuare, se execută lucrări la fundaţia parcării de la km 68. Parcarea de la km 77, inclusiv iluminatul public, sunt aproape terminate.
Cu excepţia unui tronson de câţiva zeci de metri sub pasajul de le km 63, spre zona viticolă Recaş, unde asfaltul este înterupt, pe tot restul autostrăzii avem asfalt binder iar pe primii 14 km – asfalt de uzură, terminat. Ritmul zilnic de lucru este bun, cu excepţia zilelor de luni până miercuri 28-30 septembrie, când asfaltarea a fost oprită din cauza ploilor intense.
Dacă vremea va fi favorabilă, cred că turnarea asfaltului de uzură poate fi integral terminată la mijlocul lunii noiembrie, iar termenul neoficial de dare în functiune a întregului lot, dar şi a tronsonului de 10 km din lotul 1 Lugoj Deva (Sanoviţa-Belint), aşa cum se vorbeste pe şantier, este finele anului 2015.
Mi-a plăcut comentariul tiriştilor, care gratie sistemelor moderne de comunicare sunt primii care circulă, la câteva ore de la inaugurare, pe fiecare nou lot de autostradă românească.
Conform fişei de proiect, valoarea lucrărilor de pe acest lot, dar şi a variantei de ocolire a oraşului Timişoara, este de 1,304 miliarde lei, din care 899,9 milioane lei contribuţia Uniunii Europene (69%) şi 404 milioane lei de la bugetul de stat (31%).
Marius Popovici
Lucrări la spaţiul de serviciu şi odihnă km 68
Perete antizgomot finalizat, km 67
Overpas şi giratoriu la nodul rutier Topolovăţ, km 73
Cadrul metalic pentru panouri electronice de dirijare şi informare
Acces la overpas cu marcaj lateral – km 65
Vedere spre nodul rutier Topolovăţul Mare, km73
Utilaj pentru marcaje la overpasul km 65