Prins băut la volan, a încercat şă mituiască poliţiştii şi riscă închisoare de la 2 la 7 ani

Un şofer prins în trafic conducând băut maşina a vrut să mituiască doi agenţi de poliţie de la IPJ Iaşi – Postul de poliţie Leţcani dar a fost denunţat de aceştia procurorilor anticorupţie, care l-au prins în flagrant. Acum s-a ales cu două dosare penale, unul pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi altul pentru dare de mită, şi riscă închisoare de la 2 la 7 ani, potrivit Noului Cod Penal.  

„La data de 05.08.2014, cei doi agenţi de poliţie au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi despre faptul că G.N., fiind surprins în trafic conducând sub influenţa băuturilor alcoolice un autovehicul, le-a promis iniţial suma de 100 euro, iar ulterior, în mod repetat şi progresiv, sumele de 200, 300 şi în final 400 euro, cu scopul de a nu-i întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii în cauză”, precizează DGA, în comunicatul remis redacţiei.

Echipa operativă, constituită din lucrători ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a organizat flagrantul şi l-a prins, ieri, pe G.N., în timp ce le oferea poliţiştilor 1.600 lei.

Procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta, pentru dare de mită,  faptă pedepsită de Art. 290, alin. 1, Noul Cod Penal, care prevede că “Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Învinuitul a recunoscut fapta, astfel că va scăpa cu o pedeapsă mai mică.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.