Putem ocoli „capcana“ drepturilor de autor?

Capcana drepturilor de autor a fost pe larg analizată în cadrul conferinţei organizate de revista Ziua Cargo la sfârşitul lunii mai. Câteva dintre firmele acţionate în judecată pentru plata drepturilor de autor au participat la eveniment şi au acceptat să prezinte experienţa proprie.

Aşa cum precizam şi în numărul din martie al revistei, în această perioadă transportatorii de persoane sunt vizaţi de trei instituţii, care pretind sume reprezentând drepturi de autor, iar acţiunile în instanţă par a fi trase la indigo. Este vorba despre UPFR – Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, UCMR-ADA – Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturi de Autor şi CREDIDAM – Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi. Sumele imputate unei singure firme pot ajunge la sute de mii de lei în condiţiile în care 400 de companii au fost deja date în judecată, iar pentru alte 800 se pregătesc dosarele. Principiul este simplu: dacă difuzezi în autovehicule muzică sau alte produse aflate sub incidenţa drepturilor de autor, trebuie să plăteşti pentru ele.

Problema este că procesele intentate (unele deja pierdute de transportatori) nu s-au axat pe faptul că respectivii operatori ar fi difuzat efectiv ceva, ci, pur şi simplu, pe faptul că autovehiculele sunt dotate cu sistem audio.

Să vedem, însă, ce spun transportatorii despre experienţa proprie, ce au făcut patronatele şi ce discuţii au fost purtate cu reprezentanţii autorităţilor.

Sabin Ogreanu, director executiv DACOS:

„Am plătit, în luna februarie a anului trecut, 140.000 de lei către UPFR – organism de gestiune colectivă desemnat de Oficiul Român al Drepturilor de Autor drept colector al remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme. Imediat după pronunţare, am fost somaţi, de această dată de UCMR-ADA, un alt organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, care susţine că trebuie să colecteze de la noi «drepturile de autor de opere muzicale». Practic, fiecare sentinţă definitivă este utilizată de alte «organisme» acreditate ORDA, pentru un câştig ulterior. Este firesc să plătim drepturi conexe dreptului de autor. Mă întreb, însă, de ce? În situaţia în care DACOS nu şi-a dorit vreodată să difuzeze în autocare opere muzicale, ci filme… În acest sens, am încheiat în urmă cu 6 ani un contract cu un reprezentant al unui mare concern, pentru a difuza filme în autocare. Din nefericire, chiar dacă în contractul nostru se specifică faptul că nu avem voie să difuzăm decât operele acoperite de această «umbrelă», acest lucru nu a fost suficient în instanţă. Mai mult, prin contractul semnat de noi, ne-a fost garantat faptul că «…licenţa acordată prin prezentul contract, în tot sau în parte, nu încalcă vreun drept de autor deţinut de terţe persoane». Am pierdut la Înalta Curte, pentru că judecătorii au considerat că este suficient ca autovehiculul să fie dotat cu radio pentru a plăti drepturi de autor. Nu ne-a ajutat nici apărarea potrivit căreia am mentionat în fişa postului faptul că şoferul nu are voie să utilizeze aparatura audio-video montată la bordul autocarelor noastre. Din păcate, chiar dacă ne apărăm cu profesionalism, nu ne putem bate cu o astfel de atitudine. Deşi există prevederi legale şi proceduri foarte precise cu privire la constatarea încălcării drepturilor de autor, în 22 de ani de activitate nu ne-a fost întocmit nici măcar un proces-verbal de către inspectorii de specialitate. Acest fapt nu împiedică însă organismele de gestiune colectivă să ne solicite sume impresionante. Ne judecăm, în prezent, cu UCMR-ADA pentru aproximativ 400.000 lei. Este foarte important ca noi, transportatorii, să adoptăm o poziţie comună, pentru că, practic, ne-a fost «suspendat» dreptul la opţiune. Cu alte cuvinte, şi dacă ascultăm muzică, şi dacă nu ascultăm, suntem buni de plată. Pe de altă parte, nu putem nici măcar negocia tarifele, iar lucrul acesta mă sperie. Altfel spus, peste noapte vom afla că suntem buni de plată şi va trebui să plătim. Din aceste motive, anul trecut în august, am transmis către UCMR-ADA o adresă, prin care am solicitat eliberarea unei «Licenţe de utilizare a muzicii în scop ambiental». Această licenţă ne costă aproximativ 800 de lei în fiecare lună, chiar dacă la bordul autobuzelor DACOS nu se difuzează «muzică ambientală».

În opinia mea, este normal să achităm drepturile colectate de UCMR-ADA sau UPFR atâta vreme cât NOI dorim această prestaţie muzicală la bordul autobuzelor, autocarelor sau taximetrelor pe care le deţinem. DACOS a ales să difuzeze filme în autobuzele sale, însă acest lucru nu a fost suficient în instanţă. Şi… a trebuit să plătim. Pentru un serviciu de care nu am beneficiat. În aceste condiţii, dreptul la opţiune, la libera alegere, a dispărut.“

Adrian Făgăraşi, administrator Cento Trans: „Ne confruntăm şi noi cu o situaţie asemănătoare cu UCMR-ADA. Am depus deja un răspuns la reclamaţia lor, potrivit căruia a deţine un aparat radio nu te obligă să-l şi foloseşti. Avocaţii noştri au găsit un caz similar în Italia, unde implicat era un cabinet medical care utiliza un astfel de aparat pentru a face comunicări către pacienţi. Există o hotărâre dată de o instanţă din Italia, care arată că simpla deţinere nu te obligă să şi foloseşti aparatul radio. Noi avem maşini clasificate categoria I cu aparate de radio, pe care le folosim însă pentru ghid – sunt microfoane wireless pentru care radioul poate fi folosit pe post de amplificator. Cred că este o abordare 99% câştigătoare.“

Daniel Micu, director general Atlassib: „Suntem şi noi implicaţi în aceste procese. Ne apropiem de suma de 600.000 lei. Experienţa noastră este contrară optimismului, legea se aplică discreţionar în favoarea acestor organisme pentru simplul fapt că deţii astfel de aparate la bord. În cazul nostru, instanţele nu au ţinut cont nici măcar de faptul că autocarele circulă numai 10% din timp pe teritoriul ţării noastre. Calculul s-a făcut per total, deci plătim şi pentru perioadele petrecute în afara ţării. Interesant este că în Germania nu se plăteşte aşa ceva.“

Cristian Danciu, reprezentant Grup Atyc: „Nouă ni se cer în jur de 3.200.000 lei. Am invocat la Tribunalul Bucureşti două excepţii. Prima este excepţia teritorială, pentru că suntem o societate cu sediul în Târgovişte. Instanţa a respins-o pe motiv că operele muzicale sunt ascultate şi de călătorii din Bucureşti pe traseul Târgovişte-Bucureşti. A doua excepţie ridicată se referă la faptul că am cerut avocatului UCMR să prezinte contractele muzicologilor şi compozitorilor, aranjorilor de text, pe care reclamanta îi reprezintă, însă acesta a arătat că îi reprezintă pe toţi, ori nu este normal să plătim remuneraţii pentru toţi muzicologii şi compozitorii, în condiţiile în care nu se poate dovedi că muzica şi textele lor sunt difuzate de către noi în scop ambiental. În aproape toate cazurile, se fac apărări pe ideea că, deşi există instalaţie audio, nu rezultă de nicăieri că se foloseşte, deoarece pasagerii apelează la servicii de transport pentru a se deplasa dintr-o localitate în alta, nu pentru a asculta muzică. În acest sens, în actualele tarife de transport, nu este calculat costul pentru difuzarea de muzică. Tarifele ar trebui majorate în cazul achitării de taxe suplimentare pentru difuzare de muzică, aspect nedorit de publicul călător, care poate nici gratis nu ar dori să beneficieze de acest serviciu în timpul călătoriei, darămite cu bani.

În plus, instanţele ordonă efectuarea de expertize tehnice auto şi contabile, care să lămurească şi să stabilească numărul de maşini clasificate, astfel încât să se poată determina cu exactitate cuantumul remuneraţiilor datorate. Cu toate acestea, nicio expertiză nu ar putea demonstra faptul că un autovehicul care este dotat cu radio-cd îl foloseşte în timpul călătoriei.“

Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR:

„Am făcut demersuri la Guvern cu privire la această problemă. În plus, am depus o adresă pentru modificarea Legii 8/1996. Alineatul 1 ar trebui să aibă următorul conţinut: «Nu se consideră comunicare publică a unei opere în sensul prezentei legi cea realizată în incintele mijloacelor de transport de orice fel, chiar dacă acestea sunt deschise publicului larg sau în care se află persoane, indiferent de numărul acestora. De asemenea, nu este considerată comunicare publică aceea realizată în spaţiile din autogări, aerogări şi spaţiile cu destinaţii de primire a pasagerilor din porturi». Menţionez că la Iaşi am câştigat în cazul unei societăţi de taximetrie. Ulterior, am fost abordaţi de companii foarte mari de profil din toată ţara. Prin dotare, însă, cele mai multe companii de taximetrie nu deţin radio-casetofon. Pe de altă parte, în mare parte, tarnsportatorii nu difuzează opere muzicale către călători, ci doar ştiri. Scrie undeva că trebuie să plătim pentru a asculta o ştire? De ce trebuie să ascultăm opere muzicale dacă avem radio? Solicit unitate între COTAR cu FORT şi UNTRR pe aceste proiecte comune.“

Doru Marian Crăc, preşedinte FORT:

„Printre cele 400 de firme acţionate în judecată este şi firma mea. Trebuie să încercăm să modificăm legislaţia, în sensul că în criteriile de clasificare să dispară radio, casetofon şi alte forme de difuzare ale acestor opere muzicale. Suntem sprijiniţi de RAR în acest sens.“.

Cristian Bucur, Şef Departament Omologări Individuale şi Inspecţii Tehnice din cadrul RAR:

„Am fost implicaţi în acest război, care nu este al nostru. Avem o poziţie neutră, dar nuanţată. Am reuşit să facem instanţele să înţeleagă faptul că nu putem să le punem la dispoziţie rapoartele de verificare, care reprezentau o cantitate imensă de documente. Am primit deja un răspuns favorabil din partea unui judecător, în acest sens. În sfârşit, am mai explicat că existenţa unui certificat de clasificare sau faptul că RAR l-a emis nu înseamnă că acel autobuz circulă şi că pasagerii beneficiază de instalaţia audio. O soluţie pe care am agreat-o cu transportatorii este să modificăm legislaţia. Din punctul meu de vedere, în criteriul de clasificare trebuie să rămână obligatorie instalaţia de sonorizare, ţinând cont de faptul că ghidul şi şoferul trebuie să dispună de microfon, dar nu neapărat şi existenţa unui radio.“

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro