Radu Mazăre, suspendat din funcția de primar al Constanței

Prefectul județului Constanța, Constantin Ion, l-a suspendat astăzi din funcție pe Radu Mazăre, primar al municipiului Constanța de 15 ani. Mazăre este arestat preventiv de săptămâna trecută pentru fapte de corupție în unul dintre cele 4 dosare penale pe care le are instrumentate de procurorii DNA.

În primul dosar el este trimis în judecată încă din noiembrie 2008, pentru retrocedarea ilegală a unor terenuri pe faleză la Mamaia și constanța. Avocații lui Mazăre au reușit să tergiverseze judecarea acestei cauze timp de aproape 7 ani la instanța Curții de Apel București, ultimul tertip fiind necesitatea unei noi expertize a terenurilor.

În al doilea dosar, Mazăre a fost trimis în judecată acum 3 zile, în 3 aprilie 2015, sub acuzația că nu i-a suspendat din funcție pe angajații Primăriei Constanța judecați în primul dosar.

În al terilea dosar, Mazăre este acuzat de anchetatori că a luat şpagă de la Avraham Morgenstern 175.000 de euro pentru a-i favoriza câştigarea contractului de construire a locuinţelor sociale din cartierul „Henri Coandă”.

DNA a eșuat în aprilie anul trecut în încercarea de a-i aresta preventiv pe cei doi. Însă în noiembrie 2014, în urma unor probe noi aduse de anchetatori, omul de afaceri a putut fi dus după gratii, unde se află și în prezent.

În al patrulea dosar – cel pentru care este acum arestat -, primarul Constanței este acuzat de 3 infracțiuni de luare de mită, 2 de conflict de interese și una de abuz în serviciu, după ce, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, asociatul său în afaceri, Mazăre a luat mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi, respectiv, câştigarea unei licitaţii.

Strutinsky a fost arestat preventiv în 4 februarie a.c., însă Mazăre a scăpat în primă fază, însă a fost arestat în 2 aprilie a.c.

A doua zi, în 3 aprilie, edilul Constanței a fost transferat în arestul Poliției Capitalei, unde va sta 30 de zile – asta dacă DNA nu va cere prelungirea măsurii preventive.

Magda SEVERIN

Sursă foto: www.puterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.