Fostul premier Adrian Nastase nu a necesitat internare in spital, si cu atat mai mult nu trebuia tinut la Terapie intensiva atatea zile (6 zile, n. red.) dupa tentativa de sinucidere din seara de 20 iunie, releva raportul Institutului Medico-Legal (IML), finalizat vineri si ajuns, luni, pe masa procurorilor de la Parchetul General. Ranile au fost superficiale, iar dupa curatarea lor condamnatul la inchisoare nu trebuia internat. Mai mult, acesta putea fi ingrijit fara probleme la Spitalul Penitenciarului Rahova. Parchetul General a deschis un dosar penal, chiar in seara tentativei de suicid, pentru a afla imprejurarile in care Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, dar si un altul, in care este pusa in discutie reactia medicilor, in noaptea respectiva.
Legistii sustin ca Adrian Nastase s-a impuscat, dar, dupa ce ranile i-au fost curatate, putea fi externat. Mai mult, acesta putea primi ingrijiri medicale si la spitalul Penitenciarului Rahova, neavand nevoie de tratament special,semai arata in documentul IML.
Glontul cu care s-a impuscat Nastase a trecut prin spatele gatului, iar urmele de sange de pe hainele fostului premier si din biroul acestuia ii apartin.
Medicii de la Spitalul Spitalul Floreasca – Serban Bradisteanu si Ioan Lascar – au amanat nejustificat si ilegal externarea condamnatului Adrian Nastase, a constatat, la inceputul acestei luni, judecatoarea Georgiana Tudor, de la Tribunalul Bucuresti, care a judecat contestatia la executarea mandatului de arestare a fostului premier.
Audiat la inchisoare
Nastase a fost audiat, luni dimineata, la Penitenciarul Rahova, unde isi executa pedeapsa de doi ani de inchisoare. Procurorii i-au pus intrebari referitoare la tentativa sa de sinucidere.
In urma cu trei saptamani, fostul premier Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, chiar in ziua in care Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) l-a condamnat definitiv la 2 ani de inchisoare cu executare, in dosarul “Trofeul Calitatii”.
Atunci s-a dezlantuit un adevarat circ al USL, in care importanti membri de partid, inclusiv premierul Victor Ponta, l-au acuzat pe presedintele Traian Basescu de “ceea ce i s-a intamplat lui Adrian Nastase”. Balciul a continuat si dupa doua zile, de ziua de nastere a lui Nastase.
A doua zi, ministru de Interne, Ioan Rus, a declarat la televiziunile de stiri ca l-a sunat pe Nastase si l-a intrebat cum vrea sa fie ridicat de la locuinta sa din Str. Zambaccian si dus la inchisoare.
Din discutia cu Nastase, el sustine ca si-a dat seama ca acesta vrea sa faca ceva necugetat, astfel ca, in loc sa trimita mascatii sa-l ridice, asa cum este procedura, i-a trimis politisti in civil si o ambulanta.
Ulterior, europarlamentarul Monica Macovei l-a acuzat pe ministrul Rus ca a negociat cu infranctorul masuri preferentiale pe care sa i le aplice si i-a cerut demisia.
Macovei si-a exprimat public si indoielile asupra diagnosticului pe care l-a primit Nastase la Spitalul de Urgenta.
Amintim ca Adrian Nastase a ajuns la inchisoare abia in a 6-a zi de la condamnarea la inchisoare si numai dupa ce Tribunalul Bucuresti a emis o hotarare prin care a cerut Politiei Bucuresti sa finalizeze procedurile de aducere in arest a lui Nastase – lucru nemaintalnit pana acum.
Magda SEVERIN