Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis astăzi să trimită Comisiei juridice cererea DNA din 5 februarie de începerea urmăririi penale a lui Laszlo Borbely (UDMR), a anunţat secretarul Camerei, deputatul Nicolae Mircovici, care a precizat că se solicită “dezbaterea cu celeritate” a acesteia.
Amintim că, pentru Elena Udrea, comisia a fost convocată cu maximă urgență, pentru 8 februarie, într-o zi de duminică – situație fără precedent în istoria Parlamentului.
Nu la fel de urgent a fost luată în discuție cererea de ridicare a imunității fostului ministru Laszlo Borbely, pentru care DNA a cerut începerea urmăririi penale tot săptămâna trecută, la aceeași distanță de 4 zile ca solicitările pentru Udrea.
Amintim că Borbely a fentat prima dată, cu ajutorul comisiei și a membrilor Camerei Deputaților, cererea DNA. Mai mult, el a declarat atunci că „Parlamentul este suveran”.
DNA s-a văzut în situația de a trimite spre judecată dosarul doar cu ceilalți inculpați fără Borberly, pentru care a dat soluția neînceperii urmăririi penale.
Procurorii anticorupţie demonstraseră chiar şi cu stenograme că soţia lui Borbely i-a minţit, ştiind despre şpaga soţului, dar cum acesta beneficia de imunitatea sporită ce li se acordă foştilor sau actualilor miniştri, cercetările în cazul lui nu au putut fi continuate.
După un an, când a văzut că Parlamentul nu mai blochează ridicarea imunității aleșilor, DNA a revenit cu cererea, descoperind între timp că Borbely a comis o a 3-a faptă de abuz în serviciu, luând mită 50.000 de euro pentru a favoriza o firmă să obțină contracte cu statul. Cu toate acestea, DNA nu cere arestarea preventivă a liderului udemerist, ci numai încuviințarea urmăririi penale.
Iar procedurile se derulează cu altă unitate de măsură: “Cererea procurorului general pentru începerea urmăririi penale a lui Laszlo Borbely s-a trimis la Comisia juridică. Aici nu există un termen în regulament pentru începerea urmăririi penale, doar în cazul reţinerii şi arestării există un termen de 3 zile şi, respectiv, 5 zile”, a precizat Mircovici.
Magda SEVERIN