Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru infracţiunea de şantaj. Dosarul a fost constituit ca urmare a denunţului părţii vătămate, firma RCS&RDS. Alexandrescu este audiat, joi, de procurori la sediul DNA, după ce a fost luat de dimineaţă cu mandat de aducere. La sfârşitul audierilor, anchetatorii vor decide dacă îl vor reţine şi vor cere instanţei arestarea lui preventivă.
UPDATE: Procurorii DNA l-au reţinut joi seara, la ora 20.00, pentru 24 de ore pe Sorin Alexandrescu, el urmând să fie vineri prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
La audieri a fost chemat şi Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, el sosind sediul DNA la ora 18.30.
„Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori rezultă că, în perioada 16 aprilie – 24 mai a.c., Alexandrescu, director general al Antena TV Group, a constrâns un administrator al unei societăţi comerciale să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de inculpat, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză”, informează DNA.
Într-un dosar de şantaj a fost cercetat şi Sorin Ovidiu Vîntu, patronul Realitatea Media, el ispăşind şi o condamnare cu închisoarea pentru că l-a ameninţat cu moartea pe Sebastian Ghiţă, actualul patron al RTV şi la vremea acuzelor partener de afaceri cu Vîntu. Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat la termen, în data de 1 mai a.c.. (M.S.)