Şeful CJ Sibiu Ioan Cindrea, condamnat de prima instanţă, a demisionat din funcţiile de conducere ale PSD

Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a demisionat din toate funcțiile de conducere deținute în PSD, „până la soluționarea problemelor din justiție”, în locul său la șefia PSD Sibiu fiind numit senatorul Viorel Arcaș. Cindrea rămâne însă preşedinte al CJ până la o sentinţă definitivă în dosarul în care a fost condamnat în 10 decembrie, de instanţa supremă, la 1 an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. În legislativul trecut, când deţinea funcţia de deputat, el și-a angajat ilegal soția la biroul său parlamentar.

“În ședința Comitetului Executiv PSD întrunit în această după-amiază am transmis decizia mea de a demisiona din toate funcțiile de conducere deținute în Partidul Social Democrat, până la soluționarea problemelor din justiție. Membrii Comitetului Executiv au acceptat demisia mea și l-au desemnat ca președinte interimar al Organizației Județene PSD Sibiu pe senatorul Viorel Arcaș, până la organizarea de noi alegeri, conform statutului PSD”, informează Cindrea într-o declarație de presă transmisă ieri.

Fostul deputat PSD Ioan Cindrea, în prezent președinte al CJ Sibiu, a fost trimis în judecată în iunie 2014, de procurorii Parchetului General, dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate.

Potrivit sesizării, în perioada octombrie 2009 – februarie 2011, în calitate de deputat, Ioan Cindrea a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a soției sale, Amalia Cindrea, și a avizat contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum total de 35.061 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaților. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.