Procurorii DIICOT au reţinut, joi, pentru 24 de ore, 13 persoane, între care şeful vămii din Călăraşi, Ion Voicu, şi alţi 4 vameşi, pentru contrabandă cu motorină, infracţiune prin care au prejudiciat bugetul de stat cu 4 milioane de euro. Anchetatorii au solicitat însă instanţei arestarea preventivă a 16 inculpaţi. Aceştia au constituit o grupare infracţională care a achiziţionat peste 11.000 de tone motorină Euro 5, în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, prin antrepozitul fiscal din Călăraşi. În realitate, motorina era comercializată prin benzinării, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip „fantomă”, care au utilizat documente contabile din care arezultat în mod nereal că s-au achitat accizele.
“Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 13 inculpaţi, dintre care 4 funcţionari vamali, membri ai unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili”, precizează instituţia într-un comunicat de presă.
Concret, inculpaţii George Guliu, Dumitru Chirvăsitu şi Andrei Florin Jugănaru au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, vizând prejudicierea bugetului de stat în modalitatea sustragerii de la plata accizelor aferente operaţiunilor comerciale efectuate cu motorină Euro 5, comercializată pe piaţa internă, arată DIICOT.
Activitatea infracţională a fost sprijinită de către inculpaţii Ion Voicu, având calitatea de director al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Călăraşi şi Andrei Anton, Adrian Andronescu şi Dan Nicolescu, funcţionari vamali, prin efectuarea unor controale formale la societăţile comerciale implicate şi prin asigurarea unor spaţii necesare funcţionării societăţilor.
Evaziune cu peste 11.000 de tone de motorină Euro 5
Membrii grupării au achiziţionat peste 11.000 de tone motorină Euro 5, în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, prin antrepozitul fiscal situat în municipiul Călăraşi.
În realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip „fantomă”, fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele.
În 11 septembrie, şeful vămii Călăraşi, Ion Voicu, a fost luat din locuinţa sa, de poliţişti de la Serviciul de Intervenţie Rapidă al Poliţiei, şi dus la sediul Vămii Călăraşi, unde au avut loc percheziţii în dosarul de evaziune fiscală cu combustibil.
33 de percheziţii
Atunci au avut loc 33 de descinderi la domiciliile unor persoane şi la sediile mai multor societăţi comerciale din municipiile Constanţa, Bucureşti, Călăraşi şi judeţele Sibiu, Giurgiu, Prahova, Alba şi Vâlcea, fiind vizat un grup infracţional organizat specializat în activităţi de evaziune fiscală cu combustibili. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au găsit la locuinţele şi la firmele percheziţionate un adevărat parc cu maşini de lux.
Conform unui comunicat al DIICOT, gruparea era constituită din 8 persoane care sunt acuzate că au achiziţionat peste 11.000 de tone de motorină Euro 5 în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, respectiv combustibil lichid greu şi motorină Navo, prin antrepozitul fiscal situat în municipiul Călăraşi, însă în realitate au revândut motorina prin staţii de distribuţie a carburanţilor, fără să plătească taxele aferente.
“În realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip fantomă, fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele”, preciza DIICOT.
Tot atunci, procurorii DIICOT anunţau că “activitatea infracţională a fost sprijinită de către funcţionari vamali din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, care făceau controale formale la societăţile comerciale implicate şi le asigurau spaţii necesare funcţionării”. (M.S.)