Sentinţă definitivă: Rodica Stănoiu a colaborat cu Securitatea

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul Năstase, a colaborat cu Securitatea comunistă, au decis astăzi, definitiv, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă a respins, astfel, recursul declarat de Rodica Stănoiu și a menținut verdictul dat în iunie 2012 de Curtea de Apel Oradea, în procesul intentat de fostul demnitar pentru anularea deciziei de colaborare cu Securitatea dată de CNSAS în 2006. Rodica Stănoiu a pierdut cauza după 7 ani de invocare a tot felul de motive, unul chiar scandalos: decizia CNSAS nu poate fi valabilă pentru că Mircea Dinescu, pe atunci membru al Consiliului, a fost declarat în justiţie incompatibil.

Este cel mai lung proces în justiţie împotriva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Stănoiu a dat note informative la Securitate sub numele “Sanda”. Într-o emisiune televizată din noiembrie 2006, ea a declarat că dosarul “Sanda” de la CNSAS este unul de urmărire şi conţine 1.600 de pagini, care cuprind perioada 1978-1982.

“Dosarul de informator mi s-a fabricat în perioada 2003-2004, sub guvernarea PSD, la comanda unui vicepreşedinte al unui serviciu secret. Radu Timofte nu a ştiut nimic despre acest lucru”, afirma Stănoiu (care a trecut la PC – n.r.), adăugând că şi alte dosare de Securitate au fost modificate în aceeaşi perioadă.

Rodica Stănoiu declara că cele 18 note informative nu îi aparţin şi că ar fi fost plastografiate, având drept model scrisul său din perioada de după 1990.

“Toată plastografia este făcută după 1990. A existat o perioadă în viaţa mea când am avut un scris diferit, deoarece am avut o operaţie la coloana vertebrală. Aceste note care mi se atribuie copiază acel scris. Ceea ce mi se pare incredibil este că în acele note există două sau trei scrisuri diferite. Cu excepţia unei singure note, care are un ton mai elevat şi mai normal, toate sunt la nivel de mahala. Acea Sanda este mult prea incultă”, spunea Stănoiu.

Rodica Stănoiu a refuzat să declare dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. “Am dreptul să tac. Nu mă puteţi obliga să declar ceva”, afirma ea.

Expertiza grafologică a fost contestată de ea, pe motiv că experţii sunt unii “cu reputaţie îndoielnică”. O nouă expertiză autorizată de Curtea de Apel Oradea nu i-a fost însă favorabilă: scrisul este acelaşi cu cel din notele informative semnate cu pseudonimul “Sanda”.

Stănoiu va trebui să plătească CNSAS cheltuieli de judecată de 22.000 de lei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.