Servicii speciale de transport (2) – Operare Charter Cargo

Pentru a înţelege mai uşor şi mai bine importanţa segmentului de serviciu rutier de mărfuri din cadrul unui serviciu complet uşă la uşă, trebuie prezentat modul de operare al unui avion cargo, închiriat ad-hoc – Charter Cargo.

Cu o aeronavă charter cargo se pot transporta orice fel de mărfuri, care însă trebuie să respecte cerinţele şi legislaţia de transport marfă cu avionul. Pot fi transportate mărfuri generale, mărfuri perisabile, alimente sau alte produse care necesită temperatură controlată (refrigerate/congelate), mărfuri restricţionate – bunuri periculoase, echipamente, utilaje, autovehicule, locomotive, ambarcaţiuni, părţi de navă, utilaje agabaritice, alte mărfuri agabaritice – de exemplu părţi de turbine, generatoare electrice, armament, muniţie, bunuri valorice, inclusiv bancnote, bonuri de tezaur, colecţii de artă, animale vii, indiferent de condiţiile speciale sau nu de temperatură, hrană şi altele.

Situaţii de urgenţă

Să enumerăm şi câteva din motivele pentru care suntem nevoiţi să organizăm astfel de transporturi, având în vedere că este una din modalităţile cele mai scumpe de transport marfă. În situaţia în care apar stopuri de linie de producţie – cel mai des în industria constructoare de autoturisme (automotive), unde sunt costuri foarte mari pe perioada staţionării producţiei, dar la fel şi în industria aviatică, electronică sau chiar în industria alimentară. În cazurile complet nedorite cum ar fi epidemii masive, calamităţi naturale (cutremure, inundaţii etc). În teatrele de operaţiuni militare pentru aprovizionare, în locaţii restrictive pentru cursele comerciale regulate, pentru relocarea trupelor, armamentului. În zone greu accesibile, dar unde există o structură minimă pentru segmentul de transport rutier local, inclusiv pe insule, zone mlăştinoase, gheţari permanenţi etc. Tipul de aeronave de care dispune industria aviatică este într-o gamă foarte variată; astfel, avem la dispoziţie de la cele mai mici aeronave, care pot transporta 200-500 kg şi cu dimensiuni foarte mici în cală, respectiv înălţime de 60-70 cm, până la cele mai mari aeronave, care pot încărca până la 225 tone şi cu dimensiuni impresionante în cală, respectiv lăţime/înălţime de peste 600 cm.

Alegerea soluţiei de transport rutier

De multe ori, este dificil să găsim soluţia de transport rutier până la aeroportul de origine sau de la aeroportul de destinaţie până la punctul de livrare, care poate fi şi un şantier, sondă, unitate militară în zone izolate. Transportatorul rutier este ales în funcţie de natura, valoarea, importanţa, dimensiunile/greutatea mărfii. Poate fi un mijloc de transport mic, un minivan, de exemplu, sau un van pentru mărfuri generale ori echipat cu instalaţie de frig sau, după caz, cu ADR. Poate fi un trailer, care să transporte piese de 40-70 tone, de mari dimensiuni, cum ar fi corpurile de turbine, catarg navă comercială, părţi de turbine eoliene, generatoare de mare capacitate etc. Pentru valori, desigur, vehicule blindate sau însoţite de pază armată. Pentru armament, echipamente militare, muniţie, de obicei sunt utilizate autovehiculele unităţilor militare specializate. Pentru mărfuri perisabile, alimente care necesită temperatură controlată, sunt necesare autovehicule cu instalaţie de frig şi ventilaţie. Când sunt cantităţi mai mari, se cere chiar aprobarea de acces pe pistă, la avion, pentru aceste autovehicule, astfel încât să fie redus numărul de manipulări şi expunere a alimentelor la variaţii de temperatură. Şi la mărfurile agabaritice se cere aprobare pentru accesul direct pe pistă, fiind încărcate direct în avion de echipele de specialişti, care fac parte din echipaj.

Timpul… costă

O precizare importantă este că avioanele mari au sisteme de manipulare proprii de tip macara, vinci. Una din cerinţele principale pentru transportatorii rutieri este punctualitatea, deoarece staţionarea unui charter pe aeroport este foarte scumpă, de ordinul miilor de euro/h. La fel ca la alte transporturi speciale de mărfuri cu avionul, transportatorul auto trebuie să se prezinte la încărcarea de la origine la timp, să respecte regulamentul intern de la unitatea de încărcare. Autovehiculul trebuie să aibă instalaţia de temperatură controlată în stare perfectă de funcţionare; să nu fie nevoie de pauze pentru autovehiculele care funcţionează cu diagramă, de preferat să fie doi conducători auto. Să respecte cerinţele formulate de client privind tipul şi dotările autoutilitarei (prelată/dubă), număr şi dimensiuni uşi, posibilitatea de sigilare. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că, având în vedere cerinţele deosebite, lucrul în afara orelor de program, multe costuri de comunicare, staţionare suplimentară (după caz), tarifele pentru astfel de transporturi sunt superioare semnificativ faţă de cele standard pentru transportul rutier naţional sau internaţional. Iar staţionările suplimentare peste timpul convenit pentru încărcare/descărcare sunt plătite corespunzător.

În numărul următor…

Mărfuri periculoase, perisabile şi valori

 

Iuri PLESNILĂ

Operations Manager Time Critical Line

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.