Deși are o vechime considerabilă, prevederile CMR sunt încă de actualitate, dar mai pun încă probleme juridice în instanță. Speța pe care urmează să o analizăm este relativ simplă, și pornește de la un furt de marfă.
Proprietarul mărfii ce urma să fie transportată a contactat un expeditor pentru efectuarea deplasării mărfii din România într-o altă țară din UE. Conștient fiind de riscurile aferente transportului unei mărfi cu o valoare foarte mare raportată la volumul și greutatea sa, și-a asigurat marfa la o societate de asigurări.
Expeditorul a căutat și a găsit un transportator serios, cunoscut și fără incidente majore cu privire la transporturile efectuate, inclusiv pe distanțe mari și cu marfă valoroasă. Cursa a început în condițiile clasice: transportatorul a trimis la locul de încărcare un vehicul cu prelată inadecvat tipului de marfă menționat în contractul de transport. Înlocuirea mijlocului de transport a fost făcută din motive obiective: cel alocat transportului s-a defectat și, cum marfa trebuia să ajungă la o dată exactă, s-a decis înlocuirea. Totul pe principiul „nu s-a întâmplat niciodată nimic grav, de ce s-ar întâmpla acum?”.
Marfa a fost încărcată în următoarele condiții: un palet, înfoliat, vizibil doar cutii maro neutre, fără vizibilitate cu privire la conținutul acestora.
La încărcare, a asistat șoferul transportatorului, care a primit formularul CMR și un aviz de însoțire, aviz în care era menționată marfa transportată (ce reprezintă și cantitatea acesteia).
Cu puțin înainte de a ajunge la locul de descărcare, într-o parcare, prelata a fost tăiată și marfa a fost sustrasă în proporție de 99%, câteva bucăți scăpând, deoarece furtul s-a făcut în mare grabă. A urmat plângerea la poliție și constatarea producerii evenimentului. La locul de descărcare, s-a consemnat pe formularul CMR lipsa a 99% din marfă.
Problemă: cine plătește marfa furată? Cine pe cine despăgubește?
A urmat schimbul de înștiințări cu privire la pretențiile de despăgubire. Beneficiarul a anunțat proprietarul mărfii că nu a recepționat integral marfa și a refuzat plata. Proprietarul a înștiințat expeditorul și i-a solicitat să achite contravaloarea mărfii. Expeditorul, la rândul lui, a notificat transportatorul că este singurul vinovat și că trebuie să achite marfa furată. Cărăușul a răspuns, printre altele că nu a participat la ambalarea mărfii, că nu a primit întreaga cantitate de marfă și că nu a putut verifica existența acesteia în paletul înfoliat. De asemenea, a mai arătat că nu a fost înștiințat de valoarea foarte mare a mărfii și că răspunde limitat, nu raportat la valoarea mărfii, ci la greutatea acesteia, potrivit Convenției CMR.
Corespondența schimbată între cei implicați nu a dus la soluționarea litigiului, acesta fiind trimis spre soluționare instanțelor de judecată.
În fața judecătorului
Pe rolul instanțelor de judecată, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată a societății de asigurări, prin care aceasta a solicitat obligarea expeditorului la plata contravalorii mărfii lipsă la descărcare. Cererea a fost formulată având în vedere că societatea de asigurări a despăgubit proprietarul mărfii în baza contractului de asigurare încheiat cu acesta. Expeditorul s-a apărat și a chemat în garanție transportatorul. Transportatorul s-a apărat, folosind argumentele anterior menționate. În afara argumentelor pe fondul cauzei, expeditorul a invocat prescripția dreptului societății de asigurări de a formula și introduce cererea de chemare în judecată, invocând prevederile art. 32 din Convenția CMR.
Societatea de asigurări s-a apărat spunând că termenul de un an curge, nu de la data producerii evenimentului asigurat, ci de la data la care aceasta a achitat dauna către asiguratul său.
Soluția instanței
Soluția instanțelor: instanța de fond a admis excepția, iar instanța de apel a menținut excepția, respingând apelul declarat de societatea de asigurări. De menționat că, în apel, cauza a fost analizată în complet format din 3 judecători, doi judecători pronunțându-se în sensul menționat anterior și unul formulând opinie separată, contrară celorlalți doi judecători.
Sfat: atenție la „rezervele” pe care le puteți face la momentul potrivit. Vă pot scutii de probleme sau litigii ulterioare.
În cazul de mai sus, șoferul trebuia să menționeze pe formularul CMR că nu a asistat la ambalare și nu poate confirma marfa (existența acesteia, cantitatea, starea etc.). La momentul schimbării mijlocului de transport, transportatorul trebuia să anunțe expeditorul, pentru ca acesta să poată decide dacă transportul se efectuează în noile condiții sau nu și să aștepte instrucțiuni. Expeditorul putea să anunțe transportatorul cu privire la valoarea mărfii (art. 24, art. 26 din Convenția CMR).
avocat George IACOB-ANCA
george@iacob-anca.ro
SCA IACOB-ANCA&ASOCIAȚII
