Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat incompatibili 6 aleşi locali – 4 primari şi 2 viceprimari -, deoarece au deţinut simultan şi alte funcţii sau calităţi, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor, informează, luni, instituţia.
Astfel, inspectorii de integritate au constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul următorilor:
* Vasile-Dorian Botoacă, primar al oraşului Comarnic, jud. Prahov
* Ştefan Tripo, primar al comunei Chişlaz, jud. Bihor
* Benonie Ştefan, primar al comunei Aninoasa, jud. Argeş
* Daniel Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile, jud. Prahova
* Iulian Garcea, viceprimar al comunei Berleşti, jud. Gorj
* Marin Mihăeşteanu, viceprimar al comunei Sprîncenata, jud Olt.
Vasile-Dorian Botoacă s-a aflat în incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 15 iulie 2010, întrucât a exercitat simultan atât funcţia de primar, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată „Botoacă I. Vasile Dorian”, dar şi în intervalul 10 mai – 12 iulie 2011, în care a exercitat şi funcţia de administrator al SC Dorian Smart Solutions SRL.
Ştefan Tripo s-a aflat în incompatibilitate în perioada 16 iunie 2008 – 5 februarie 2010, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi pe cea de administrator al SC Romkid SRL.
Primarul Benonie Ştefan s-a aflat în incompatibilitate în perioada 14 iunie 2012 – 12 februarie 2013, întrucât a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale Ştefan Benonie.
Daniel Bogdan Davidescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 3 iunie 2008 – 4 octombrie 2012, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi de administrator al SC Vistiera Com.
Viceprimarul Iulian Garcea s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu 22 iunie 2011, întrucât deţine şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Garcea Iulian PFA”.
Marin Mihăeşteanu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 mai 2011 – 7 martie 2012, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al SC Seragromar Prest SRL.
ANI precizează că toate persoanele menţionate, cu excepţia lui Ştefan Tripo şi a lui Marin Mihăeşteanu, au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Potrivit prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. (M.S.)