Sindicalistul Petcu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare pentru mită

Marius Petcu, fostul lider al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat, marţi, la 7 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Sentinţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă. El a fost ridicat de mascaţi de la domiciliul, la ora 17.00, şi dus în arestul Poliţiei, de unde va fi transferat într-un penitenciar. Lumea sindicală a fost, astfel, decapitată de unul dintre liderii săi, iar ceilalţi – până atunci extrem de vocali la televiziunile de ştiri -, parcă au intrat în pământ. Odată cu acest scandal de corupţie au ieşit la iveală averile imense pe care le deţin şefii sindicatelor, ei find angajaţi la stat, ca de altfel şi salariaţii pe care îi reprezintă. Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei “Cartel Alfa”, a anunţat el singur, în 4 aprilie 2012, că este cercetat de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie în legătură cu atribuirea unor lucrări de reparaţii la două hoteluri aparţinând societăţii Alfa Hotels SRL.

La 21 aprilie 2011, Marius Petcu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în stare de arest preventiv după ce a fost prins în flagrant când lua o tranşă din banii pretinşi şi daţi drept mită. El a fost denunţat chiar de cel care i-a dat şpaga.

Potrivit rechizitoriului, în perioada septembrie 2009 – martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas România, Petcu a primit de la administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând aproximativ 1.400.000 lei, în schimbul atribuirii către acea firmă a unui contract de execuţie a unor lucrări.

În 24 martie 2011, Marius Petcu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit mită de la reprezentantul firmei beneficiare a contractului suma de 40.000 de euro, reprezentând tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie.

O zi mai târziu, Curtea de Apel Bucureşti a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a inculpatului. DNA a făcut recurs şi la 31 martie 2011, ICCJ a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Petcu.

În 20 iunie 2011, el a fost eliberat din arest, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti. În 8 decembrie 2011 a fost condamnat de Tribunalului Bucureşti la 7 ani închisoare cu executare, iar Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia, prin sentinţa pronunţată în 22 mai 2012. Petcu a atacat la instanţa supremă, dar nici aici nu a avut succes.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.